„Caut loc călduț în Biserică”

Putem viziona „în direct” acțiunea serviciilor specializate în căutarea și întreținerea locurilor „călduțe”, „sterile” și „neutre” pentru toți creștinii „sensibili” și „alergici” la tot ce e „prea fierbinte” sau „prea rece” în Biserică. În aceste locuri nu se simte nimic, nu se participă cu nimic și nu se dăruiește sau nu se primește nimic, pentru că în ele sălășluiește, de fapt, „nimicul” sau, mai bine zis, „inamicul”. Aici sunt îndemnați să se adăpostească și să dormiteze liniștiți toți „căldiceii”, întrucât „agenți calificați” lucrează pentru ei.
Deși acest titlu e cel puțin tulburător, mărturisesc că n-am putut să-l evit, întrucât el exprimă, după părerea mea, foarte clar și concis, principala dorință și preocupare a celor mai mulți dintre credincioșii Bisericii noastre. Mă gândesc la acei creștini pe care Dumnezeu îi numește „căldicei” (cf. Apoc. 3, 16), iar lumea „nepracticanți”.
În întâmpinarea lor, ca într-o adevărată economie de piață, au venit deîndată firme specializate, bineînțeles contracost, pentru a le împlini cererea. Astfel, putem viziona „în direct”, acțiunea serviciilor specializate în căutarea și întreținerea locurilor „călduțe”, „sterile” și „neutre” pentru toți creștinii „sensibili” și „alergici” la tot ce e „prea fierbinte” sau „prea rece” în Biserică. În aceste locuri nu se simte nimic, nu se participă cu nimic și nu se dăruiește sau nu se primește nimic, pentru că în ele sălășluiește, de fapt, „nimicul” sau, mai bine zis, „inamicul”. Aici sunt îndemnați să se adăpostească și să dormiteze liniștiți toți „căldiceii”, întrucât „agenți calificați” lucrează pentru ei. Astfel, aceștia ajung să trăiască chiar și cele mai importante momente din viața lor sau din moartea lor, prin delegați. Ei nu înțeleg faptul că nu se poate delega chiar orice din viață, fără riscul de a cădea în ridicol și a friza absurdul.
Un astfel de moment îl constituie și cel de la slujbele de înmormântare, în care unii „agenți funerari”, tocmiți de către familia persoanei decedate, împart lumânări participanților, ocolind atent rudele apropiate persoanei decedate, întrucât, zic ei, nu se cade să primești pomană „de sufletul neamului, din mâna străinului” (sic!). Cât de tristă devine această priveliște a semenilor noștri, care fără lumină în mâini și poate nici în suflet, asistă stingheri, ca la un spectacol, la trăirea propriilor dureri! Și, pentru ca nu cumva conștiința acestor creștini să se trezească și să le tulbure „pacea”, Parlamentul țării vine și dă „învățături după pofta inimii lor” (cf. II Timotei 4, 4). În acest sens, parlamentarii adoptă „Legea privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare” în care, printre altele, introduc și legiferează ideea novatoare și „salvatoare” de „înmormântare laică”. Acest act normativ, „ambiguu și deficitar”, după cum este caracterizat de către Sfântul Sinod al B.O.R., credem că are, totuși, „meritul” de a arăta cât de ridicole și absurde pot deveni rânduielile omenești atunci când nu sunt rodul consultării și conlucrării cu Biserica.
Nu putem totodată, să nu observăm că aceeași „mireasmă” a ridicolului o simțim și în încercările unora dintre semenii noștri de a-și demonstra apartenența la Biserică, în ciuda faptului că foarte rar îi calcă pragul, iar atunci când o fac, nu reușesc aproape niciodată să-și continue pașii cu o lumânare și o prescură în mâini, până la ușa Altarului. Prin atitudinea lor, atât de asemănătoare cu a celor care devin simpli spectatori la înmormântarea propriilor rude, își manifestă, de fapt, refuzul de a intra în circuitul liturgic al Bisericii în care noi, oamenii, suntem împreună primitori și dăruitori cu Dumnezeu.
Să ne rugăm deci, să putem învinge forța de atracție a locurilor „călduțe” din Biserica noastră și să facem pasul decisiv spre Acela care, primind o fărâmă din viața noastră pământească, ne oferă în schimb o viață nouă și veșnică!
Cât despre anunțul din titlu, aș vrea să-i informez pe doritori, pe de o parte, că locurile „călduțe” din Biserica noastră s-au epuizat, iar, pe de altă parte, că aceia care au reușit să se instaleze în vreunul din ele nu o duc nici ei prea bine, întrucât peste capul lor răsună cuvântul Mântuitorului: „Foc am venit să arunc pe pământ și cât aș vrea să fie aprins acum!” (Luca 12, 49).
(Pr. Gheorghe MANOLE – preot paroh la Parohia „Sf. Împărați Constantin și Elena, Galata – Iași)