Nota de plată

Cătușe și celule pregătite pentru bătăușii din baruri



Surse judiciare ne-au mărturisit că polițiștii le-au „făcut” paturile în arest scandalagiilor din localuri, după ce, în ultimele nopți, într-un bar din zona Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, un client a fost rupt în bătaie de patru indivizi, iar ieri noapte, într-un local din apropierea Policlinicii Suceava, barmanul și alți doi tineri au fost înjunghiați de un client scandalagiu.
Primul scandal s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică (29/30 ianuarie a.c.), într-un club din zona stadionului Areni, mai sus de sediul ISU Suceava.
Bătaia a avut loc în jurul orei 2:50, iar cel vizat a fost un tânăr în vârstă de 30 de ani, din municipiul Suceava, Laurențiu-Florin Mateiciuc. Acesta se afla la o masă, alături de un amic și două tinere, când în local au intrat patru indivizi care au mers direct la Mateiciuc și au început să-l lovească cu pumnii și picioarele, dar și cu un scaun.
Cel mai probabil, victima a fost lovită și cu un cuțit, dat fiind faptul că a fost transportată la spital cu multiple traumatisme, precum și plăgi tăiate.
În momentul agresiunii, susțin sursele noastre, în local se aflau zeci de clienți, iar o parte dintre aceștia i-au recunoscut pe agresori.
Potrivit acelorași surse, doi dintre suspecți ar fi fost arestați în cursul anului trecut pentru că cereau taxă de protecție, însă după aproximativ trei săptămâni de arest preventiv au fost eliberați de judecători.
Laurențiu-Florin Mateiciuc a fost transportat la spital imediat după agresiune, a rămas internat duminică și luni, iar în cursul zilei de ieri a fost externat.
Tânărul a declarat că nu vrea să depună plângere și, potrivit oamenilor legii, nici nu cooperează cu privire la incidentul în care a fost implicat.
Din informațiile noastre, la mijloc ar fi vorba de o răzbunare, după ce Mateiciuc l-ar fi bătut anterior pe unul dintre cei patru indivizi care, acum câteva nopți, l-au băgat în spital, sub privirile zecilor de clienți din localul respectiv.
Deși victima nu a depus plângere, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri, dosar în care se ia în calcul reținerea și propunerea arestării preventive a agresorilor.
Bătaia a fost surprinsă, se pare, de camerele de supraveghere video din localul respectiv, iar imaginile au fost vizionate deja de poliție.
Barmanul și doi clienți, înjunghiați
În noaptea de luni spre marți (31 ianuarie/1 februarie a.c.), în jurul orei 00:40, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată despre un alt scandal într-un local.
De această dată, s-a întâmplat într-un bar din zona Policlinicii Areni, iar la spital au ajuns trei tineri înjunghiați, barmanul și doi clienți.
Reprezentanții poliției susțin că în jurul orei 00:30, un tânăr în vârstă de 23 de ani, Vasile Pascu, din localitate, a început să se certe cu un alt client al localului, rămas neidentificat, cei doi luându-se la bătaie. Barmanul, un tânăr de 26 de ani, a intervenit să-i despartă pe cei doi, fiind ajutat și de un alt client, un tânăr în vârstă de 21 de ani.
În învălmășeala creată, tânărul rămas neidentificat a scos un cuțit și i-a înjunghiat pe ceilalți trei tineri în zona membrelor inferioare, victimele fiind transportate la „Urgențele” Spitalului Județean Suceava.
Dintre cei trei răniți, doar unul dintre ei a rămas internat. Polițiștii știau ieri numele suspectului, însă, din informațiile noastre, acesta nu fusese încă găsit.
Și în acest caz, se vehicula varianta arestării preventive a agresorului.