Catrene și caricaturi adunate într-un volum semnat Constantin Bulboacă, lansat sâmbătă, la Fălticeni

Lansare carte Constantin Bulbocă
Lansare carte Constantin Bulbocă

Un nou volum, purtând semnătura scriitorului și epigramistului Constantin Bulboacă, va fi lansat publicului în cadrul unui eveniment care va avea loc sâmbătă, 9 decembrie, la Fălticeni. Începând cu ora 11.00, în Amfiteatrul Colegiului Național ”Nicu Gane” va fi lansat volumul de versuri umoristice intitulat ”Catrene și caricaturi pentru oameni și figuri” realizat de profesorul Constantin Bulboacă și ilustrat de pictorul Radu Bercea. Volumul este prefațat de către scriitorul Liviu Dorin Clement, care va prezenta de altfel volumul celor prezenți împreună cu profesoara Mioara Gafencu. Moderatorul evenimentului va fi profesorul Ioan Caulea.
Așa cum ne-am obișnuit deja, manifestarea va beneficia de un moment muzical susținut la flaut de profesorul Puiu Crețu și de un recital de muzică folk cu profesor Cătălin Iftimoaia și eleva Elisa Arcip. Organizatorii evenimentului sunt Primăria municipiului Fălticeni, Colegiul Național ”Nicu Gane” și Asociația Culturală ”Nicolae Labiș” din Fălticeni.

Recomandări

Simina Teodora Buculei, din Fălticeni, șefă de promoție la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA București

Zilele Culturii Fălticenene 2025 – Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale

Zilele Culturii Fălticenene 2025 - Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale

Volumul „Lumea prezentată sucevenilor. N-ai economisit… vine Dan”, semnat de Dan Strutinschi, va fi lansat la Muzeul de Istorie

Volumul „Lumea prezentată sucevenilor. N-ai economisit... vine Dan”, semnat de Dan Strutinschi, va fi lansat la Muzeul de Istorie