După doi ani de blocaj instituțional generat de respingerea Tratatului Constituțional de către Franța și Olanda, s-a ajuns la concluzia că Uniunea Europeană, pentru a putea face față provocărilor actuale, pentru a contrabalansa SUA, Japonia sau China, și pentru a veni în întâmpinarea așteptărilor cetățenilor săi, are nevoie totuși de un Tratat de Reformă. În luna octombrie a.c. șefii celor 27 de state membre ale UE au ajuns, la Lisabona, la un consens privind Tratatul de Reformă al UE, tratat ce preia, în esență, prevederile celui anterior și oferă baza politică a unei Europe Unite. Întâmplător sau nu, conform unui sondaj Gallup, contextul global actual este favorabil extinderii influenței UE pe scena politică/economică globală, întrucât populația lumii respinge hegemonia americană și este rezervată față de creșterea influenței militare a unor țări precum China sau Rusia; după cum spune Mark Leonard, director executiv ECFR, UE are un statut unic între cele patru puteri, în sensul că nimeni nu vrea să contrabalanseze creșterea influenței sale.
În sinteză, noul Tratat de Reformă a UE, însumând 250 de pagini, constituie de facto, spun eu, primul pas major în direcția construirii unei Uniuni Politice în Europa de astăzi, întrucât conduce la reforme instituționale fără precedent; deși evită termenul de Constituție, noul Tratat este, în fapt, primul document juridic cu puteri de lege fundamentală: personalitate juridică, Președinte, Ministru de Externe, simplificarea procesului decizional etc.. În structura Tratatului de Reformă a UE se include și Carta Fundamentală a Drepturilor Omului ce reglementează, în 54 de articole, toate drepturile fundamentale ale cetățenilor UE (libertățile individuale, protejarea împotriva discriminării, drepturile economice, drepturile sociale, cetățenia etc. ); această Cartă are o importanță majoră pentru cetățenii europeni, inclusiv români, întrucât asigură fără echivoc o protecție juridică a individului față de actele administrative ale celor 27 de state membre. Așadar, actualele tensiuni dintre România și Italia pot și trebuie să fie soluționate în limita reglementărilor UE existente sau preconizate a fi adoptate, reglementări ce conferă cetățeanului comunitar drepturi/obligații clar prevăzute; îndrăznesc să cred că în Europa de astăzi intoleranța/extremismul nu mai poate fi legitimat, că votul democratic ce l-a propulsat pe Hitler în arena globală va rămâne doar o amintire neplăcută.
După mai multe secole de frământări, după zeci de războaie între state ce țin esențialmente de aceeași matrice culturală, după calamități naturale și crize economice majore, după Revoluția Industrială și Marea Depresiune, Europa de astăzi are șansa istorică de a se remodela pe un fundament cu totul nou. Procesul invocat a fost și este încurajat/susținut de către Biserica Creștină, statele membre, companii/corporații, instituții și indivizi; atât cât reușesc să percep eu în calitate de cetățean, aceeași Biserică ce a contribuit decisiv la încheierea „Războiului Rece” susține astăzi fără rezerve procesul de construire a unei Europe Unite. Este onest pentru toți oamenii politici din România de astăzi să admită explicit rolul formidabil al IPS Teoctist pentru reconcilierea dintre Vatican și București, pentru apropierea dintre Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă; după cinci secole de frământări în sânul creștinătății, momentul mai 1999 a însemnat, cred eu, pentru apropierea României de NATO și UE cu mult mai mult decât eforturile însumate ale tuturor diplomaților români în Cancelariile Occidentale.
Apreciez că toate ezitările în consolidarea UE de până acum, inclusiv poziția modestă a UE față de SUA sau Japonia la nivel global, derivă din lipsa unei voințe politice unitare la nivelul Europei; adoptarea unei Constituții de facto constituie, cred eu, pasul necesar pentru a susține politicile publice ale UE pentru următoarele două-trei decenii.
