Către cine trebuie să se îndrepte milostenia noastră?

Răspunsul potrivit ar fi că milostenia noastră trebuie să fie îndreptată către toți oamenii, însă cu o anumită rânduială, „… în ordinea cuvenită (…). Și care e acea ordine? De a arăta o mai mare îngrijire pentru cei de aceeași credință”. (Sfântul Ioan Gură de Aur). Prin acesta nu înțelegem că milostenia se îndreaptă exclusiv către cei de aceeași credință cu noi. Deci, milostenia se adresează și către cei care nu sunt de aceeași credință cu noi, după cum ne învață și Sfinții Părinți ai Bisericii: „Nu șovăi a da un dar binecuvântat săracului. Căci e o faptă de milostenie. Nici celui de altă credință. Căci darul binecuvântat nu se vătăma de către cel de altă credință. Ci mai degrabă îl binecuvintează pe acela. Și se poate întâmpla ca prin binecuvântarea ce are în sine puterea lui Dumnezeu să vină și acela la cunoștința adevărului…” (Sfinții Varsanufie și Ioan).
Așadar, milostenia noastră trebuie să-i cuprindă atât pe cei buni, cât și pe cei răi, pentru că „cel ce face milostenie imitând pe Dumnezeu nu cunoaște deosebire între rău și bun, între drept și nedrept, când e vorba de cele ce sunt de trebuință trupului, ci împarte tuturor la fel, după trebuință, chiar dacă cinstește mai mult, pentru buna aplecare a voii, pe cel virtuos decât pe leneș.” (Sfântul Maxim Mărturisitorul). Nu trebuie să facem noi investigații în ceea ce privește credința, viața sau meritele celui care primește milostenia „… căci nu se cade să-l cercetezi pe om de unde este și al cui este; a lui Dumnezeu zidire este, măcar elin de este, sau evreu, sau fără de lege, lui îi trebuie ajutor de la tine.” (Sfântul Ioan Gură de Aur).
De asemenea, nu trebuie să-l judecăm pe cel care cere sau are nevoie de ajutorul nostru, pentru că, așa cum ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur, nu ni s-a poruncit să judecăm sau să blamăm noi faptele cuiva: „Nu ți s-a poruncit să osândești tu lenea, ci să alini sărăcia. Nu ai fost pus să învinuiești păcatul, ci să vindeci suferința! Nu să ocărăști trândăvia, ci să întinzi mână de ajutor celor căzuți! Nu să ții de rău viața cerșetorului, ci să-l scapi de foame. Dar noi facem dimpotrivă. Nu ușurăm cu datul din averi sărăcia celor ce întind mâna, dar zgândărim cu noianul învinuirilor rănile săracilor”. Așadar, Dumnezeu nu răsplătește milostenia pentru viața celui care o primește, dacă este sfântă sau păcătoasă, ci pentru intenția bună, dragostea și bunătatea dăruitorului.
Deși milostenia noastră trebuie să-i cuprindă pe toți, fără să-l judecăm pe cel căruia îi oferim ceva, trebuie, totuși, să avem și discernământ, pentru ca milostenia noastră să nu devină încurajare pentru cerșetorie, lene sau răutate. Scriitorul bisericesc Clement Alexandrinul (150-215) spune că „…este drept să ajuți pe cel nevoiaș, dar nu-i bine să încurajezi lenea. (…) Este binecuvântat lucru să ajuți pe cineva să-și ducă povara, dar nu se cuvine să-l ajuți să și-o dea jos” (Clement Alexandrinul). De asemenea, Sfântul Vasile cel Mare (330-379) îndeamnă la discernământ și multă prudență privitoare la destinatarii milosteniei noastre: „Negreșit nu-i folositoare dărnicia acestei slujiri (a milosteniei) celor care alcătuiesc cântece plângărețe, ca să înmoaie inimile femeilor, nici celor care fac din infirmitățile trupului lor și din răni prilej de neguțătorie. Acordarea de ajutoare acestora ajunge prilej de răutate. Lătratul unora ca aceștia trebuie potolit cu câțiva bani;trebuie, însă, să arătăm milă și iubire de frați față de cei care sunt învățați să sufere necazul cu răbdare. Despre aceștia ni se va spune: „Am flămânzit și mi-ați dat să mănânc” (Matei 25, 35) și celelalte”. În scrierile sale, Sfântul Vasile adresează permanent îndemnuri la milostenie și întrajutorare, el fiind, de asemenea, un mare luptător împotriva tuturor inegalităților sociale, însă, în același timp, îndeamnă la o milostenie rațională: „Dumnezeu vrea ca tu, în simplitatea inimii tale, să fii darnic cu cel ce-ți cere, dar, totuși, cu rațiunea, să deosebești nevoia fiecăruia din cei care îți cer” (Sfântul Vasile cel Mare). Nu este ușor să facem întotdeauna deosebirea între cel care are nevoie imediată de ajutor și cel care și-a făcut din cerșetorie o „meserie”, însă atunci când suntem siguri că cel care cere ajutorul nostru nu face aceasta cu sinceritate, ci cu viclenie și cu scopul de a-și acoperi lenea sau de a-și hrăni alte patimi, atunci îl putem refuza, păstrând ajutorul nostru pentru cei care cu adevărat au nevoie de el și care, așa cum spune Sfântul Vasile cel Mare,”suferă necazul cu răbdare”.
Există multe feluri în care Hristos Domnul vine la noi și întinde mâna Sa cea nevăzută spre noi, pentru ca noi să devenim mâinile iubirii Sale milostive către oamenii care au nevoie de ajutorul nostru.
Milostenia îl ajută nu numai pe cel ce primește, ci mai ales pe cel ce dăruiește
Sfântul Ioan Gură de Aur spune în acest sens că: „…milostenia n-a fost lăsată pentru cei ce primesc, ci pentru cei ce dăruiesc, nu pentru cei ce iau, ci pentru cei ce dau, fiindcă aceștia, în principal, câștigă mai mult”, deoarece „…nu dai atât cât iei! Dai argint, și primești Împărăția cerurilor. Pui capăt sărăciei, și te-ai împăcat cu Stăpânul! Vezi că răsplata nu-i egală? Datul e pământesc, răsplata cerească! Datul piere, răsplata rămâne! Datul se strică, răsplata e mai presus de stricăciune”. Deci, vedem că milostenia are valoare veșnică, este lumină netrecătoare adunată în sufletul celui ce o săvârșește.
Timpul Postului Sfintelor Paști este, așadar, o mare binecuvântare pentru noi de a învăța și mai mult ce este milostenia ca rodire a milei lui Dumnezeu în sufletul nostru. Când oferim ceva altora, cu dragoste frățească dezinteresată, primim în schimb o lumină tainică în sufletul nostru. Toate faptele bune pe care le-am făcut în viață revarsă lumină harică în sufletul nostru. De aceea, în ziua Judecății, Hristos-Domnul privește la lumina harică adunată prin rugăciune, pocăință și prin milostenie în sufletul celui credincios și darnic. Iată cum bucuria mântuirii omului depinde de intensitatea iubirii milostive din sufletul său, spre slava Preasfintei Treimi și fericirea sfinților. Amin.
(Sursa: Ziarul Lumina)