Administrația locală din Cajvana a renunțat la construirea, în centrul orașului, a unei rampe pentru containerele destinate colectării selective a deșeurilor, după ce localnicii din zonă au făcut scandal în legătură cu amplasamentul ales. Marți după-amiază, o echipă de muncitori trimisă de primărie a dat jos o parte din gardul care împrejmuia un spațiu verde pe care se află și o fântână și s-a apucat să sape pentru a turna platforma betonată pentru containerele de deșeuri. Localnicii din zonă au reacționat imediat, anunțând la ziar ceea ce ei consideră a fi ”o barbarie din partea primarului” și i-au cerut acestuia să renunțe imediat la ideea de a face un depozit de gunoaie lângă fântâna construită de ei, pe un spațiu verde și într-o zonă intens circulată din centrul orașului.
”Când l-am întrebat pe primar cu cine s-a consultat când a decis să pună rampa de gunoi în acest părculeț, lângă fântâna construită de noi, ne-a răspuns că așa s-a stabilit în 2008. Cine a stabilit? Aici sunt magazine alimentare, să stea oamenii la vară să alunge muștele de la gunoaie? Pe aici trece drumul spre ambele cimitire, cel ortodox și cel penticostal. Și pe ultimul drum să ne ducă pe lângă gunoaie? Nu admitem așa ceva”, ne-a declarat unul dintre protestatari, Vasile Ilisei.
Revoltată de inițiativa primarului s-a arătat și Floarea Savu, o femeie în vârstă de 86 de ani, care stă peste drum de spațiul verde care ar fi trebuit transformat în rampă de gunoi. Ea a amintit de vremurile când localnicii aduceau apă cu căruța, în butoaie, până le-a venit ideea să sape această fântână, pe cheltuiala lor. ”Am dat grâu și am primit ciment pentru fântână. Am adus lemne, balast, bărbatul meu a lucrat la această fântână. Are 7 metri de apă, tot satul are de luat apă de aici. Au fost atâția primari, unul nu s-a legat de fântână, dar ăsta, nu numai că nu face nimic, dar mai și distruge ce au făcut alții. Vara vin acasă oamenii care lucrează în Germania, în Italia, în Austria și nu vin singuri, mai vin și cu străini care vor să vadă cum e pe la noi. Ce s-a gândit primarul să le arate? Gunoaie în centru”, a spus femeia.
Până luni, 22 iunie, 20 de rampe de deșeuri trebuie să fie finalizate în Cajvana
Așa că marți după-amiază locuitorii din cartier i-au cerut insistent primarului Gheorghe Tomăscu să renunțe la acest proiect și să caute alt amplasament pentru container, ceea ce s-a și întâmplat.
Primarul ne-a declarat, ieri, că solicitarea cetățenilor a fost respectată și a recunoscut că nu s-a consultat nici măcar cu consilierii locali în legătură cu acest amplasament. Explicația pe care ne-a dat-o pentru alegerea pe care a făcut-o a fost aceea că în această zonă sunt patru magazine, care sunt ”producătoare de gunoaie – hârtii, sticle de suc, ambalaje etc.”. Gheorghe Tomăscu spune că rampa cu scandal este una dintre cele 20 destinate colectării selective a deșeurilor, asumate în 2008 prin Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) implementat în județul Suceava. ”Vreo 15 platforme sunt deja gata, până în data de 22 iunie a.c. trebuie finalizate toate. Cu celelalte nu au fost probleme, doar aici. Vom căuta altă locație, dar este extrem de dificil pentru că în Cajvana nu avem teren disponibil. Ar fi o variantă în zona Muncel, dar este departe”, a afirmat primarul.
Potrivit acestuia, orașul are o suprafață de 2.512 hectare și 9.860 de locuitori. Cele 20 de platforme pentru containerele destinate colectării materialului plastic, sticlei, metalului și hârtiei ar fi trebuit repartizate echitabil în cartierele orașului și ar trebui utilizate doar pentru deșeurile cărora le sunt destinate. Având însă în vedere că gunoiul menajer se colectează de la gospodării doar o dată pe lună, atât localnicii cât și administrația locală se așteaptă ca, cel puțin în perioada de început, toate gunoaiele, inclusiv cel menajer, să se arunce de-a valma.