Câți sub 21? Și de ce?

Nu se mai terminădezbaterile pe la televiziunile de sport după votul dat în Adunarea Generală a FRF, la inițiativa lui Gigi Becali, de a se renunța la obligativitatea utilizării celor doi jucători sub 21 de ani în fiecare etapă de campionat, regulă introdusă în urmă cu puțini ani. După ce nu știu câți dintre cei direct interesați s-au arătat interesați de idee, declarând că îl vor susține pe Becali, votul în sine a avut caracteristicapur românească a trădării, a inerției, a lașității. Astfel, din cei 16 reprezentanți ai echipelor din Superliga, 7 au votat pentru, 7 contra, iar 2 s-au abținut. Așa căregulase păstrează, Becali mârâie și îi face „sclavi” pe cei ce își cer singuri asuprirea, în timp ce bravii noștri fotbaliști sub 21 de ani, din cauza cărora s-a creat tot balamucul ăsta, se fac încă o dată de rahat, nejucând niciun pic de fotbal în cele 3 meciuri la nivel de reprezentativă din turneul final european. Și fiindcă de imaginație nu ducem lipsă, deja se vehiculează niște sume de domeniul demenței pe care cică niște cluburi importante le-ar plăti pentru unii dintre împiedicații Under 21. În afară de portarul Tîrnovanu,care chiar a făcut minuni, salvându-ne de fiecare dată de scoruri-fluviu, ceilalți sunt niște neica Nimeni cu acte, cu nimic mai breji decât gunoaiele pe care le importăm aproape de pomană de prin Portugalia și din țări africane. Printre chestiile discutate a fost și cea a eventualei resuscitări a campionatului de tineret-rezerve, cape vremuri. Nu văd la ce ne-ar ajuta să avem 16 echipe Under 21 de trântori împiedicați, dacă noi nu putem aduna nici măcar de-o echipă plus rezerve, cu care să nu ne facem de rahat în lume.

Recomandări

Un tânăr de 21 de ani, care nu a adaptat viteza la carosabilul ud, autorul accidentului în care a fost implicat și un autobuz al TPL Suceava

Tânăr de 21 de ani, reținut în arest pentru o răfuială ca-n filme, cu bătaie și tamponare intenționată în trafic

Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici în a trăi și a povesti despre satul românesc”

Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici, în a trăi și a povesti despre satul românesc”
Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici, în a trăi și a povesti despre satul românesc”