Catherine Zeta-Jones, vizibil afectată de separarea de Michael Douglas



Catherine Zeta-Jones a fost fotografiată pentru prima dată de la despărțirea de Michael Douglas. Actrița a părut vizibil afectată de separarea de actorul în vârstă de 68 de ani.
Catherine Zeta-Jones a fost pozată în timp ce ținea o țigară în mână în preajma unei biserici din Greenwich, Connecticut, informează dailymail.co.uk.
Îmbrăcată sobru, numai în negru, Catherine Zeta-Jones s-a plimbat pe străzile din Greenwich, acolo unde a mers pentru a reflecta asupra celor întâmplate între ea și Michael Douglas.
Actrița încă poartă verigheta, ceea ce ar putea sugera că nu își dorește un divorț de actorul cu care este căsătorită de 13 ani.
Actorii Michael Douglas (68 de ani) și Catherine Zeta Jones (43 de ani) au decis să se separe pentru o perioadă neprecizată, a anunțat miercurea trecută revista People.
„Au luat o pauză”, a declarat o sursă apropiată cuplului pentru People. Niciunul dintre ei nu a cerut divorțul și nici o separare legală.
Actorul Michael Douglas a mărturisit că o iubește pe soția lui, Catherine Zeta Jones, dar că aceasta are „propriile ei probleme”, au declarat surse apropiate artistului.
Ultimii trei ani au fost dificili pentru cei doi actori. În 2010, Douglas a fost diagnosticat cu cancer la gât, iar în 2011 Catherine Zeta Jones a făcut public faptul că suferă de tulburări bipolare, pentru care face tratament. De asemenea, în iunie anul acesta, Douglas a spus că s-a îmbolnăvit de cancer la gât din cauza unei maladii sexuale transmisibile, fapt care nu a fost apreciat de soția sa.
De-a lungul unei cariere de peste patru decenii, Michael Douglas a câștigat două premii Oscar, unul în calitate de producător al filmului „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, împreună cu Saul Zaentz, în 1976, iar celălalt pentru rolul din filmul „Wall Street”. Michael Douglas a apărut în numeroase lungmetraje, precum „Idilă pentru o piatră prețioasă” și „Wonder Boys”, însă rolul care l-a propulsat a fost cel al inspectorului de poliție Steve Keller, pe care l-a interpretat în cele 98 de episoade ale serialului de televiziune „Străzile din San Francisco”, difuzat de postul ABC între anii 1972 – 1976.
Catherine Zeta-Jones a debutat în anii 1990, în musicalul „42nd Street”, și a fost remarcată de Philip de Broca, ce a distribuit-o în primul ei film, „Sheherezada” (1990). Primul rol important a fost Elena din „Masca lui Zorro” (1998), unde a jucat alături de Anthony Hopkins și Antonio Banderas. A jucat în numeroase filme cu succes la public, precum „Capcană pentru hoț” (1999), „Chicago” (2002), pentru care a fost recompensată cu premiul Oscar, „Ocean’s Twelve – Unsprezece + una” (2004), „Legenda lui Zorro” (2005) și „Fără Rezervări, Fără Rețineri” (2007). De asemenea, ea a primit titlul de Comandor al Imperiului Britanic pentru serviciile aduse cinematografiei, dar și pentru activitățile caritabile desfășurate în Țara Galilor.