Catherine Zeta Jones și Michael Douglas se separă: „Au luat o pauză”



Actorii Michael Douglas, în vârstă de 68 de ani, și Catherine Zeta Jones, în vârstă de 43 de ani, căsătoriți de 13 ani, au decis să se separe pentru o perioadă neprecizată, a anunțat, miercuri, revista People.
„Au luat o pauză”, a spus o sursă apropiată cuplului, pentru revista People.
Cei doi actori, care au împreună doi copii, Dylan, în vârstă de 13 ani, și Carys, în vârstă de 10 ani, n-au mai fost fotografiați împreună din aprilie și și-au petrecut separat vacanța de vară. Se pare că decizia de a lua o pauză a fost luată la sfârșitul lunii mai, potrivit People, informează AFP.
Astfel, recent, Douglas a fost fotografiat în Sicilia, iar Zeta-Jones locuiește în apartamentul ei din New York.
People precizează că nici unul dintre ei nu a cerut divorțul și nici o separare legală.
Ultimii trei ani au fost dificili pentru cei doi actori. În 2010, Douglas a fost diagnosticat cu cancer la gât, iar în 2011, Catherine Zeta Jones a făcut public faptul că suferă de tulburări bipolare, pentru care face tratament. De asemenea, în iunie anul acesta, Douglas a spus că s-a îmbolnăvit de cancer la gât din cauza unei maladii sexuale transmisibile, fapt care nu a fost apreciat de soția sa.
În ianuarie 2011, Douglas, anunța într-un interviu televizat, acordat postului american NBC, că a învins cancerul la gât cu care a fost diagnosticat în august 2010. După aflarea cumplitei vești, în 2010, Catherine a decis să facă o pauză în carieră, pentru a-și ajuta soțul în lupta acestuia împotriva cancerului, refuzând câteva roluri majore.
De-a lungul unei cariere de peste patru decenii, Michael Douglas a câștigat două premii Oscar, unul în calitate de producător al filmului „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, împreună cu Saul Zaentz, în 1976, iar celălalt pentru rolul din filmul „Wall Street”. Michael Douglas a apărut în numeroase lungmetraje, precum „Idilă pentru o piatră prețioasă” și „Wonder Boys”, însă rolul care l-a propulsat a fost cel al inspectorului de poliție Steve Keller, pe care l-a interpretat în cele 98 de episoade ale serialului de televiziune „Străzile din San Francisco”, difuzat de postul ABC între anii 1972 – 1976.
Catherine Zeta-Jones a debutat în anii 1990, în musicalul „42nd Street”, și a fost remarcată de Philip de Broca, care a distribuit-o în primul ei film, „Sheherezada” (1990). Primul rol important a fost Elena din „Masca lui Zorro” (1998), unde a jucat alături de Anthony Hopkins și Antonio Banderas. A jucat în numeroase filme cu succes la public, precum „Capcană pentru hoț” (1999), „Chicago” (2002), pentru care a fost recompensată cu premiul Oscar, „Ocean’s Twelve – Unsprezece + una” (2004), „Legenda lui Zorro” (2005) și „Fără Rezervări, Fără Rețineri” (2007). De asemenea, ea a primit titlul de Comandor al Imperiului Britanic pentru serviciile aduse cinematografiei, dar și pentru activitățile caritabile desfășurate în Țara Galilor.