Câteva zeci de persoane, la un miting de 1 Mai organizat în Capitală de partidul lui Miron Cozma



Câteva zeci de persoane au participat miercuri, în București, la un miting și un marș organizate cu ocazia Zilei Muncii de Partidul Social Democrat al Muncitorilor, condus de fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma.
Participanții, printre care s-au numărat membri ai partidului din mai multe județe, inclusiv pensionari, s-au adunat în jurul orei 10.30, cu steaguri și eșarfe tricolore, în Piața Victoriei, unde a avut loc mitingul.
„Ne-am asumat responsabilitatea de a sărbători Ziua Muncii în fiecare an, pentru că aceasta aparține muncitorilor și, implicit, partidului nostru. Nu a fost un număr mare de oameni, dar eu zic că a fost o reușită. Au participat cam 150 de oameni, însă, ca reprezentativitate, putem spune că au fost mii”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Miron Cozma.
Din fața Guvernului, participanții au mers pe traseul Calea Victoriei – Piața Națiunile Unite – bd. Națiunile Unite – bd. Libertății – rond Coșbuc – str. Mitropolit Nifon – Piața Libertății – str. Constantin Istrati – parcul Filaret, marșul încheindu-se în jurul orei 14.30.
Întrebat dacă își menține intenția de a candida la președinție, Cozma a răspuns afirmativ. „Sigur. Este decizia politică a partidului”, a spus el.
Potrivit reprezentanților autorităților, la mitingul din Piața Victoriei au participat aproximativ 70 de persoane, dintre care au ajuns în parcul Filaret în jur de 30.