Câteva zeci de drumuri județene și naționale din Suceava sunt închise traficului rutier sau au restricții de circulație



Câteva zeci de drumuri județene și naționale din Suceava sunt închise traficului rutier sau au restricții de circulație
Câteva zeci de drumuri județene și naționale din Suceava sunt închise traficului rutier sau au restricții de circulație

Zeci de drumuri județene și naționale din Suceava sunt închise traficului rutier sau au restricții de circulație. Decizia închiderii sau instituirii de restricții a fost luată în ședința de azi a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava, care a avut loc la sediul ISU Suceava. Prefectul județului, Alexandru Moldovan, a spus în cadrul ședinței că au fost analizate și acceptate propunerile formulate de Secția de Drumuri Naționale Suceava, Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, respectiv Inspectoratul de Poliție Județean Suceava de închidere sau menținere a restricțiilor până pe data de 07 aprilie 2023 la ora 10:00 pe DN 2 (Fălticeni – Siret), cu mențiunea că se permite circulația autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mică de 3,5 tone, pe axa Suceava – Rădăuți, DN 17 (Suceava – Păltinoasa), DN 17 A (Rădăuți – Ratoș) și DN 29 (Suceava – limită de județ cu Botoșani). El a mai precizat că SDN Suceava și Poliția Suceava au luat decizia închiderii temporare a circulației și următoarele sectoare de drum: DN29A, km. 4+207 – km. 23+100, Suceava – Zvoriștea și DN2K, km. 0+000 – km. 16+000, Milișăuți – Solca.
„De asemenea, secțiile de Drumuri Naționale Suceava și Câmpulung Moldovenesc vor dispune măsuri pentru redimensionarea judicioasă și relocarea capabilităților de intervenție în zonele Rădăuți și Fălticeni, în vederea asigurării măsurilor necesare intervențiilor și gestionării situațiilor de urgență pe tronsoanele de drum din aceste zone”, a declarat Moldovan. El a adăugat că Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Suceava, în calitate de administrator al drumurilor județene, cu avizul Serviciului poliției rutiere din cadrul IPJ Suceava, a instituit restricție de circulație a tuturor categoriilor de vehicule pe următoarele trasee:
-DJ 209 C KM. 0+870 – KM.24+00 Moara – Frumoasa – Liteni – Lucăcești – Berchișești;
-DJ 209 D KM. 26+00 – KM.48+340 Călinești Enache – Șerbăuți – Calafindești -Negostina – Bălcăuți – Negostina – Siret,
precum și pe trasele conform celor precizate mai jos:

Indicativ Drum Sectorul de drum
de la km …..
la km…..
Între localitățile Lungimea (km)
DJ 155 A 0+000 – 17+935 Praxia (DN15C) – Rîșca – Slătioara 17,935
DJ 155B 47+600 – 53+020 lim. jud. Neamț – Giulești – Boroaia (DN15C) 5,420
DJ 155 P 0+000 – 9+000 Fântâna Mare – (DJ 209H) Baia – Bogata 9,000
DJ 176 42+740 – 52+740 Brodina de Jos – Brodina (DJ 209G) 10,000
DJ 178 1+700 – 9+000 Rădăuți (DN 17A) – Volovăț 7,300
16+700 – 26+300 Arbore – Botoșana – Comănești 9,600
30+600 – 47+890 Bălăceana – Ilișești – Ciprian Porumbescu – Drăgoiești – DJ 209C 17,290
DJ 178 A 7+000 – 31+830 Mihoveni (Pădure) – Costâna – Todirești – Pârteștii de Sus 24,830
DJ 178 B 0+000 – 6+000 Rădăuți (DN17A) – Satu Mare 6,000
DJ 178 C 1+800 – 23+276 Rădăuți (DN17A) – Frătăuții Vechi – Bilca – DN 2E 21,476
DJ 178 D 0+000 – 2+000 Soloneț (DJ 178A) – Cajvana – DJ 178 2,000
8+048 – 8+950 0,902
DJ 178 E 0+000 – 6+010 Cacica (DN2E) – Botoșana DJ 178 6,010
DJ 178 F 0+000 – 18+760 Rădăuți – Măneuți – Gălănești (DN 2H) – Voitinel (DN 2E) 18,760
DJ 178 G 0+000 – 5+700 Ciprian Porumbescu – Obcina (DN17) 5,700
DJ 208 48+796 – 54+000 lim. jud. Iași – Budeni – Dolhasca 5,204
60+700 – 78+219 Dolhasca – Preutești – Fălticeni (DN2) 17,519
DJ 208 A 1+564 – 25+800 Suceava (DN2) – Udești – Liteni 24,236
32+000 – 38+650 Liteni – Corni – Dolhasca(DJ208) 6,650
DJ 208 B 0+000 – 29+580 Udești (DJ 208A) – Verești (DJ 290) – Dumbrăveni (DN29) – Siminicea – Hănțești – Berești – Șerbănești (DN 29A) 29,580
DJ 208 C 21+870 – 26+300 lim. jud. Botoșani – Liteni (DJ 208A) 4,430
33+600 – 50+290 Valea Glodului – Hârtop – DJ 208 16,690
DJ 208 D 2+280 – 18+140 Suceava (DN2) – DJ 208U – Mitocu Dragomirnei – Adâncata (DN29A) – Hănțești (DJ208B) – râul Siret – lim. jud. Botoșani 15,860
DJ 208 E 0+000 – 15+770 DJ 208 – Dolhești – Forăști – Oniceni – DN 2 15,770
DJ 208 F 12+650 – 16+600 lim. jud. Iași – Țolești – Uidești (DJ 208E) 3,950
21+100 – 28+071 Mesteceni – DN 2 6,971
DJ 208I 0+000 – 3+660 DJ 208 – Siliștea – lim. jud. Botoșani 3,660
DJ 208 S 1+624 – 10+873 Dolhasca (DJ 208) – Probota – lim. jud. Iași 9,249
DJ 208 T 5+600 – 10+900 Fetești – Grigorești 5,300
DJ 208 U 0+000 – 5+500 Mitocu Dragomirnei(DJ 208D) – M-rea Dragomirna 5,500
DJ 209 A 0+000 – 44+300 DN 2 – Fălticeni – Horodniceni – Mălini (DJ 209B) – Slatina – Găinești 44,300
DJ 209 B 0+000 – 19+000 Mălini (DJ 209A) – Văleni 19,000
DJ 209 D 0+000 – 8+100 Liteni (DJ 209C) – Stroiești (DN 17) 8,100
14+95 – 26+000 Vâlcele – Costâna DJ (178A) – Dărmănești (DN2) – Negostina – Siret – DN 2 33,423
DJ 209 G 5+000 – 32+792 DN 2 – Vicovu de Sus – Ulma -Frontieră Ucraina 27,792
DJ 209 H 1+300 – 13+897 Fălticeni ( DN2E) – Baia – Cornu Luncii (DJ 209A) 12,597
DJ 209 K 0+000 – 9+940 Marginea (DN2E) – DJ 178 – Volovăț – Vadu Vlădichii (DN2H) 9,940
DJ 209 L 0+000 – 6+000 Pârteștii de Sus (DN2E) – Solonețu Nou 6,000
DJ 209 M 2+400 – 8+000 Fălticeni – Rădășeni 5,600
DJ 290 1+400 – 22+225 DN 29 – Salcea – Verești – Fântânele – Roșcani (DJ 208C) 20,825
DJ 291 A 0+000 – 21+000 DN 29A – Zvoriștea – Grămești – Siret (DN2) 21,000
30+575 – 45+300 Siret (DN2) – Mușenița – Frătăuții Noi (DJ 178C) 14,725

Închiderea circulației se va face temporar, până la degajarea parții carosabile.



Recomandări

Președintele CJ Suceava anunță că în județ sunt în total proiecte de patru miliarde de euro, subliniind că „și omul politic Gheorghe Flutur a avut un rol în alocarea fondurilor”

Președintele CJ Suceava anunță că în județ sunt în total proiecte de patru miliarde de euro, subliniind că „și omul politic Gheorghe Flutur a avut un rol în alocarea fondurilor”