Festival medieval

Câteva sute de suceveni au participat la concertele Odyssey și No’Mads



Trupa Odyssey a concertat la Festivalul de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”
Trupa Odyssey a concertat la Festivalul de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”

Câteva sute de suceveni au participat joi seara la primele concerte organizate în cadrul ediției de anul acesta a Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”. Prima formație care a urcat pe scena din incinta Muzeului Satului Bucovinean din apropierea Cetății de Scaun a fost No’Mads. Avându-le în componență pe Alexa Stoenescu și Irina Macovei, trupa No’Mads a încântat publicul sucevean cu unele dintre cele mai frumoase cântece medievale din întreaga Europă.
După concertul No’Mads, scena a fost ocupată de cei cinci membri ai formației sucevene Odyssey, de altfel trupa pentru care au venit cei mai mulți dintre spectatori. Odyssey a cântat publicului sucevean atât piese proprii, „Hoții de vise”, „Râpa dracului”, „Zbor”, „Spune-i maică-tii” sau „Rana”, piesă pentru care a fost lansat ultimul videoclip al formației, cât și preluări ale unora dintre cele mai cunoscute cântece folk românești.
Astăzi, pe scena din incinta Muzeului Satului Bucovinean vor concerta Grupul de muzică veche Truverii – Truver colindând Europa (ora 20:00) și trupa Lupus Dacus (ora 21:00). Concertele de mâine vor fi susținute de Lupus Dacus (ora 20:00) și de Grupul de muzică veche Truverii – Muierea versus bărbat – povești despre iubire și aspecte conjugale (ora 21:00).