Solidaritate

Câteva sute de persoane au participat ieri la Marșul „Pledoarie pentru demnitate”

Sute de persoane au participat ieri la Marșul „Pledoarie pentru demnitate”

Câteva sute de persoane au participat ieri la Marșul „Pledoarie pentru demnitate”, organizat pe traseul Primăria Suceava – Palatul Administrativ. Acțiunea a fost o reușită, în primul rând, prin numărul mare de participanți, majoritatea tineri, elevi, care au înțeles care este scopul acestui demers, acela de a militat pentru promovarea și respectarea drepturilor persoanelor cu handicap. Marșul demnității a fost organizat de Asociația Blijdorp România, în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava și Asociația Părinților cu Copii cu Nevoi Speciale Suceava, și a marcat Ziua internațională a persoanelor cu dizabilități.
După cum ne-a spus Ivan Ionel, președintele Asociației Blijdorp România, Marșul “Pledoarie pentru demnitate” se organizează la Suceava din anul 2004, cu doi ani de întrerupere, și reprezintă un marș al demnității tuturor celor care își doresc să se integreze în societate și care vor să fie văzuți, susținuți, acceptați cu aceleași drepturi și obligații ca orice cetățean.
Pentru că vremea a fost frumoasă, au putut participa la marș și aproximativ 20 de copii cu afecțiuni foarte grave de la Complexul Blijdorp – O Nouă Viață Suceava, unii fiind purtați în cărucioare cu rotile, alții în brațe de părinți sau personalul care îi îngrijește în centrul social. Asociația Blijdorp România activează în Suceava din anul 1999, având ca principal obiect de activitate susținerea persoanelor cu nevoi speciale și a familiilor acestora. De la înființarea Centrului de zi pentru persoane cu dizabilități, în anul 2002, Asociația Blijdorp a militat pentru promovarea și respectarea drepturilor persoanelor cu handicap.
„În spatele fiecărei dizabilități se află un dar. Important este să-l descoperim”
La marșul demnității a participat și Margareta Isăilă, director adjunct al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, care a declarat: „Suntem bucuroși să fim și anul acesta alături de Asociația Blijdorp România la marșul demnității și ne bucurăm că ni s-au alăturat foarte mulți voluntari”.
Manuela Pohoață, șef serviciu – Servicii sociale pentru adultul cu handicap Blijdorp România – O Nouă Viață, din cadrul Complexului de Recuperare Neuro-Psiho-Motorie de la Suceava, este de părere că toți cei care au ales să participe la marș au făcut-o cu sufletul, pentru că „persoanele cu dizabilități trăiesc printre noi, sunt ca și noi și trebuie să le acceptăm și să le respectăm”.
Printre voluntarii care au participat la marș am întâlnit-o și pe Cătălina Muțiu, de la Fundația FARA, care ne-a spus că a ales să fie prezentă la această acțiune „pentru a putea pleda pentru drepturile lor, pentru că sunt persoane ca toate celelalte. Am lucrat cu astfel de persoane și merită tot efortul. În spatele fiecărei dizabilități se află un dar. Important este să-l descoperim”.
Și-au dat mâna pentru demnitate
Printre participanții la marș s-au numărat reprezentanți ai Primăriei Suceava – Direcția de Asistență Socială, alături de Sindicatul Județean al Angajaților din Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Asociația „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, Asociația Regională de Educare a Adulților Suceava (AREAS), Asociația „AR Vocațional And Investment Solutions – ARVIS”, Fundatia Filantropică FARA România, Facultatea de Educație Fizică și Sport – Universitatea „Ștefan cel Mare”, Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava, Școala Gimnazială Nr. 3 Suceava, Școala Gimnazială Nr. 3 Rădăuți, Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava, Școala Creștină Filadelfia Suceava, Colegiul de Arta „Ciprian Porumbescu” Suceava, Serviciul de Asistență Maternală, Serviciul Echipe Mobile DGASPC, Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități, Servicii de Protecție de Tip Familial pentru Copii cu Dizabilități Suceava, Servicii Multifuncționale de Tip Rezidențial Suceava, Centrul de Recuperare Reabilitare Neuropsihiatrică Mitocu Dragomirnei, Serviciul Intervenție în Regim de Urgență, Serviciul Management de Caz pentru Copii, Compartimentul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap, Serviciul Persoane Adulte în Dificultate, Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului, Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava.

Recomandări

Foștii deținuți politici acuză Statul Român de „acte samavolnice” împotriva persoanelor persecutate în perioada comunistă

Sucevenii, obligați să întrețină vegetația și curățenia în spațiile din jurul locuințelor și firmelor

Decizia a fost aprobată de Consiliul Local suceava, dar nu fără discuții aprinse și opinii contra

Lansarea proiectului „Educational University Romanian-Ukrainian Cross-Border Cooperation plus Virtual and Inclusive Environment – UNIV.E.R-U+VI”

O nouă amânare pentru darea în funcțiune a Centrului de Recuperare „Floare de colț” de la Sasca Mică, solicitată Consiliului Județean de către Direcția de Asistență Socială