Credință și pioșenie

Câteva sute de credincioși l-au omagiat pe Papa Ioan Paul al II-lea

Evenimentele de sâmbătă au început afară, lângă statuia din bronz a Papei Ioan Paul al II-lea
Evenimentele de sâmbătă au început afară, lângă statuia din bronz a Papei Ioan Paul al II-lea

Basilica din Cacica a fost sâmbătă neîncăpătoare pentru credincioșii care au ținut să participe la slujba solemnă ținută în cinstea beatificării Papei Ioan Paul al II-lea.
Ceremoniile au început afară, la statuia din bronz a fostului suveran pontif, amplasată în fața bisericii. Ploaia care a căzut neîntrerupt pe parcursul slujbei și frigul nu i-au speriat pe oameni și pe cei peste 20 de preoți. La final, după ce preotul paroh din Cacica, Romuald Bulai, a prezentat și un scurt istoric al vieții Papei Ioan Paul al II-lea, totul s-a mutat în basilică. Slujba a fost condusă de Excelența Sa Petru Gherghel, episcop de Iași, asistat de preoții din Decanatul de Bucovina.
În fața unei asistențe numeroase, episcopul de Iași a vorbit despre fostul suveran pontif și cum a reușit acesta să se facă iubit de întreaga lume.
„Am venit aici pe drumul arătat de Sfântul Părinte, cel al iubirii față de oameni și față de Prea Fericita Fecioară Maria. Rugăciunea este ceea ce l-a caracterizat pe Papa Ioan Paul al II-lea și care l-a făcut să fie în comuniune cu Cel pe care a ales să-L slujească. Știu că dorea foarte mult să ajungă la Cacica, dar nu a reușit. A primit de aici o icoană, pe care a dus-o acasă și a vorbit mereu frumos despre România, pe care a numit-o «grădina Mariei». Îi mulțumim că a ridicat sanctuarul de la Cacica la rangul de basilica minor”, a spus Excelența Sa Petru Gherghel.
Printre cei care au asistat la slujbă s-a numărat și Pawel Bogdziewcz, consulul Poloniei în România, dar și reprezentanți ai autorităților locale din Cacica.
La finalul slujbei religioase, credincioșii au fost anunțați că urmează un concert de 30 de minute susținut de Corul de Cameră Vox Artis din Iași. Prestația artiștilor a fost răsplătită cu aplauze la scenă deschisă.
Papa Ioan Paul al II-lea, patronul polonezilor din diaspora
Locul unde a avut loc liturghia solemnă de sâmbătă are o semnificație aparte. Papa Ioan Paul al II-lea este cel care prin decretul semnat în anul jubiliar 2000 a ridicat biserica la rangul de basilica minor, devenind astfel strâns legat de istoria acestui lăcaș de cult.
Deputatul Ghervazen Longher, președintele Uniunii Polonezilor din România, prezent la liturghia solemnă de sâmbătă, a ținut să precizeze că Papa Ioan Paul al II-lea este patronul polonezilor din diaspora.
„În 1990, polonezii din toată lumea s-au întâlnit la Vatican și atunci, pentru prima dată, Sfântul Părinte a spus să nu mai folosim cuvântul emigranți, ci polonezi din diaspora. Apoi, în 1992, a luat ființă Consiliul Polonezilor din toată lumea care funcționează și astăzi, ocazie cu care ne-a spus că noi, polonezii, trebuie să vorbim aceeași limbă”, a precizat Ghervazen Longher.
Pe 1 mai 2011, deputatul Longher a participat și la ceremoniile de beatificare organizate la Roma, eveniment la care se estimează că au fost prezenți peste 30.000 de polonezi din diaspora.

Bazilica Minor din Cacica a fost plină de credincioși la liturghia de sâmbătă
Bazilica Minor din Cacica a fost plină de credincioși la liturghia de sâmbătă
Corala Vox Artis a susținut un concert de 30 de minute