Câteva sfaturi utile pentru protejarea pielii împotriva radiațiilor solare



Odată cu venirea primăverii, numărul zilelor însorite și cel al orelor petrecute în aer liber cresc simțitor, făcând astfel necesară o serie de măsuri de protejare a pielii de efectele nocive ale radiațiilor solare, informează ivillage.com.
Specialiștii americani ai prestigioasei organizații American Society for Dermatologic Surgery au alcătuit un set de recomandări pentru persoanele interesate de menținerea sănătății pielii lor.
1) Evitarea orelor în care se înregistrează maximul radiațiilor solare – Razele soarelui sunt mai puternice în intervalul cuprins între orele 10.00 și 16.00. Cea mai sigură măsură de protecție este desfășurarea activităților în spațiile acoperite și limitarea ieșirilor în aer liber.
2) Aplicarea zilnică a cremelor antisolare – Experții americani recomandă folosirea unor produse cosmetice cu un spectru larg de protecție, care blochează atât razele ultraviolete de tip A (UVA), cât și razele ultraviolete de tip B (UVB). Factorul de protecție (SPF) minim recomandat este 30. Aplicarea cremelor antisolare trebuie efectuată cu 20 de minute înainte de ieșirea în aer liber. Se recomandă folosirea unei cantități suficiente pentru a acoperi întreg corpul, reaplicarea cremei la fiecare două-trei ore petrecute în aer liber și folosirea unui balsam pentru buze care să conțină un factor mediu de protecție.
3) Alegerea corectă a articolelor vestimentare – Un tricou clasic de bumbac oferă o protecție echivalentă cu aceea oferită de o cremă antisolară cu SPF 6, fiind cu mult inferioară celei recomandate. Specialiștii recomandă purtarea unor articole vestimentare mai groase sau aplicarea cremelor antisolare pe întregul corp sub un tricou a cărui textură este subțire și poroasă. În plus, o pălărie sau o șapcă oferă protecția necesară feței, gâtului și scalpului, iar ochelarii de soare protejează ochii de efectele nocive ale radiațiilor solare.
4) Ignorarea tipului de piele și de pigmentație – Orice persoană poate suferi arsuri solare, indiferent de tipul de pigmentație al pielii, inclusiv chiar și dacă aceasta este bronzată. Cremele antisolare și articolele vestimentare, nu culoarea pielii, oferă cea mai bună protecție.
Deși primăvara înseamnă o doză de optimism și un nivel de energie mai ridicate decât de obicei, determinând multe persoane să petreacă mai mult timp în aer liber, monitorizarea atentă a pielii trebuie să reprezinte o activitate desfășurată pe întreg parcursul anului.
Fiecare persoană trebuie să fie atentă la orice semn timpuriu ce poate anunța apariția unui eventual tip de cancer – depigmentare, alunițe care își schimbă forma sau culoarea, iritații ale tegumentului sau pete de culoare roșiatică. În cazul apariției acestor simptome, se recomandă consultarea imediată a unui medic specialist.