Câteva rețete, la îndemâna oricui, cu produse apicole II



Câteva rețete, la îndemâna oricui, cu produse apicole II
Câteva rețete, la îndemâna oricui, cu produse apicole II

Polenul, tonic general și supliment alimentar de excepție
În medie, polenul conține 35 la sută proteine, 55 la sută glucide, 2 la sută acizi grași și 3 la sută minerale și vitamine. Polenul este deosebit de bogat în vitaminele din complexul B, în special vitamina B12, alături de vitaminele A, C, D și E. Conține și cantități semnificative de lecitină, beta-caroten și seleniu. Este suficient de menționat că, în polen se regăsesc 22 de aminoacizi, 27 de minerale și 5.000 de enzime și coenzime, pe care numai albina le poate secreta. Or, această combinație de elemente face din polen o sursă excelentă de antioxidanți.
Foarte mulți oameni consumă polen la recomandarea medicului. Unii îl consumă pentru combaterea anemiei, a insomniei, pentru tratarea afecțiunilor hepatice, fiind un apreciat regenerator hepatic, sau ca remediu ajutător în tratarea reumatismului. Ca tonic general sau ca supliment alimentar, polenul are proprietatea de a combate stările de oboseală și de a regla tranzitul intestinal. În general, se iau câte 3 lingurițe/zi, câte una după fiecare masă, într-o cură de 15-20 de zile, dar doza poate crește și la 4-6 lingurițe/zi, în cure de 1-3 luni”.
De menționat că polenul nu este recomandat diabeticilor, celor care suferă de hipertrofie de prostată și copiilor sub 3 ani.
Veninul de albine, cel mai eficient remediu contra reumatismului Tratamentul cu venin de albine se face injectabil dar s-a păstrat și forma clasică: înțepătura de albină. Specialiștii spun că, prin înțepătura administrată direct în zonele afectate ale corpului, veninul are o eficacitate de 90 la sută, fără a exista pericol de intoxicare. Structura apitoxinei din veninul de albine activează o serie de structuri ale organismului uman și fluxul de sânge către țesuturile inflamate. Foarte multe persoane apelează la înțepăturile de albină pentru a scăpa de reumatism. Pentru aceasta, sînt necesare 10-15 ședințe, care încep cu 3-4 înțepături localizate strict în regiunea afectată și ajung până la 10-12, în funcție de rezistența organismului. Pentru un număr mai mare de ședințe sînt recomandate pauze.
Tot mai mulți bolnavi de scleroză în plăci apelează la apitoxinoterapie. În acest caz, tratamentul este de durată, iar efectele nu se văd imediat. Conform unor studii de specialitate, efectele ar putea fi vizibile abia după 3.000 de înțepături.
Tratamentul cu apitoxină este contraindicat persoanelor alergice și copiilor sub 14 ani. Pentru a testa reacția organismului la veninul de albină se face o înțepătură în zona lombară și, dacă suprafața care se înroșește nu depășește 2-3 cm, tratamentul se poate aplica fără riscuri.
Sirop și suc de ceapă cu miere
O ceapă mare se fierbe în 400 ml de apă, până apa scade la jumătate. După ce se răcește, se adaugă 100 g de miere. Remediul este calmant, emolient și bacteriostatic asupra mucoasei căilor respiratorii. Se ia câte o lingură, dimineața și seara.
Pentru a obține sucul de ceapă, se curăță 1 kg de ceapă roșie, se spală și se introduce în aparatul de stors fructe. Sucul obținut se amestecă bine în 300 g de miere și se păstrează la frigider. Se iau cîte 150 g/zi, cîte 50 g înaintea celor 3 mese principale, timp de o lună, cu o săptămână de pauză. Acționează favorabil asupra circulației sanguine, mai ales la membrele inferioare, ajutînd la ameliorarea varicelor. Nu se administrează la bolnavii cu diabet, gastrite, ulcere gastrice și duodenale. Se păstrează maxim o săptămâna la frigider.
Tonic din aloe cu miere
De la o plantă de aloe mai mare de 3 ani, se aleg 750 g de frunze proaspete, care se spală, se toacă mărunt și se pun într un borcan. Se adaugă 1.250 g de miere și se omogenizează, apoi se adaugă 500 ml suc de lămâi și se amestecă din nou. Se acoperă și se lasă la macerat, timp de 5 zile, într un loc întunecos, răcoros și uscat sau la frigider. Se păstrează la frigider maxim o săptămână. Se iau câte 3 linguri pe zi, câte una înaintea meselor principale, în cure de câte o lună de zile, cu o lună de pauză între ele, cît este nevoie.
Remediul este tonic general, stimulent asupra sistemului nervos și endocrin. Este recomandat în astenie, în lipsa poftei de mâncare, convalescență după boli infecto contagioase. Este contraindicat în diabet, obezitate, intoleranțe alergice.
Sirop de propolis
Într un vas smălțuit, se pun 50 g de propolis și se fierbe la foc mic în 200 ml de apă apa, pînă ce scade la jumătate. Lichidul se strecoară, se trece într o sticlă unde se adaugă și 50 g de miere și se amestecă până la omogenizare. Se păstrează la rece. Remediul este bactericid, ușor antibiotic, antitusic, dezinfectant. Este indicat în toate bolile inflamatorii acute sau cronice ale căilor respiratorii – bronșite, traheobronșite, tuse spastică, bronșită asmatiformă, astm bronșic. Nu se dă la copii sub 2 ani, în hepatite toxice sau alergii la propolis și polen, precum și în diabet. Se păstrează la frigider cel mult 2 săptămâni, în vase de sticlă închise ermetic.
Sursa: www.evenimentul.ro