Câteva premise pentru reacomodarea rânduielilor bisericești privitoare la post

Recunoscând nevoia reacomodării rânduielilor bisericești privitoare la post la condițiile vremurilor noastre, Biserica Ortodoxă Română rămâne însă credincioasă învățăturii dogmatice, morale și disciplinare a Bisericii Răsăritului în ceea ce privește postul, precum și tradiția acestuia în viața Bisericii. Ea recunoaște înaltul sens și importanța valoare religios-morală a postului, care are origine și instituire divină.
Postul rămâne o faptă bineplăcută lui Dumnezeu, un mijloc de despătimire, un act de dăruire Lui, o jertfa consimțită pentru cinstirea și preamărirea lui Dumnezeu, un mijloc de dominare a poftelor, o renunțare de bună voie la unele plăceri și desfătări trupești pe un anumit timp, toate acestea făcându-se în scopul desăvârșirii morale a creștinului. Postul înseamnă un exercițiu de înfrânare a poftelor și patimilor din om, un mijloc de dobândire a stăpânirii de sine prin întărirea voinței și practicarea virtuții, un mijloc de pocăință, de desprindere și purificare a omului de tot ceea ce i se opune și îl îndepărtează de dobândirea propriei sale mântuiri.
Dar în conformitate cu învățătura Mântuitorului, cu părerea unanimă a Sfinților Părinți, ca și a unor renumiți teologi aparținători tuturor Bisericilor Ortodoxe, postul trupesc fără postul sufletesc nu-și împlinește deplin scopul lui. Așadar, nu trebuie nesocotit nici postul sufletesc, spiritual. Post nu e deci numai reținerea de la mâncare și băutură ci aceasta să fie îmbinată cu schimbarea felului de viață: reținere de la pofte, plăceri, desfătări și patimi, care să asigure creștinului atmosfera spirituală necesară progresului sau duhovnicesc.
Biserica noastră consideră că adevăratul post este postul total, postul integral, care este post trupesc și post sufletesc în același timp. De aceea, nici atitudinea de desconsiderare ori chiar de dispreț față de postul trupesc, manifestată de unii pentru a se sustrage de la obligativitatea postului, ori pentru a scoate în evidență primatul spiritual al postului, nu poate fi aprobată. Acest fapt îl sublinia un teolog român, afirmând că pentru creștinul umil care ar vrea să împlinească porunca postului, „nesocotirea sau disprețul față de postul trupesc constituie un fel de sminteală, căci postul trupesc este el însuși un act cu caracter spiritual: o încordare a voinței, o rezistare în fața poftei, o realizare a domniei spiritului”.
– Pentru a trezi interesul creștinilor față de postul total sau integral, este nevoie să sporim în ei dorința de desăvârșire în viața morală
Pe de altă parte nu trebuie să se uite că în concepția ortodoxă, trupul și sufletul se află într-o unitate ființială ceea ce înseamnă că unul exercită asupra celuilalt influențe reciproce. Dar, desigur, pentru a trezi și ridica astăzi interesul creștinilor față de postul total sau integral, este nevoie să sporim în ei dorința de desăvârșire în viața morală, deci de îmbunătățire duhovnicească.
Referindu-se acum în mod concret la potrivirea rânduielilor bisericești privitoare la post cu unele situații ale timpului nostru menționăm că Biserica Ortodoxă Română a înregistrat cu satisfacție propunerile făcute în această privință de către Comisia interortodoxă pregătitoare, în cadrul lucrărilor ei din 16-28 iulie 1971, propuneri care, desigur înseamnă o ușurare a respectării disciplinei postului de către credincioși, dovedind o serioasă încercare de potrivire a acestei discipline la condițiile vremurilor noastre. Dar aceste propuneri nu trebuie privite nici ca definitive, nici pe deplin satisfăcătoare, ele putând, desigur, să fie îmbunătățite fie înainte de prezentarea lor în discuția Sfântului și Marelui Sinod, fie în decursul dezbaterilor din cadrul acestuia. Esențial este ca „diminuarea” sau „pogorământul” de la disciplina tradițională a postului să poată ajuta efectiv pe credincioșii Bisericii Ortodoxe Române la respectarea disciplinei postului astfel reacomodată, pentru ca practica postului în viitor să fie reintrodusă în viața creștinilor ortodocși într-o măsură cât mai largă și cât mai generală.
– Mai multă autoritate și libertate duhovnicilor
Dar pentru rezolvarea acestei probleme, Sfântul și Marele Sinod va trebui să țină seama și de condițiile geografice diferite sau specifice unor zone, în care trăiesc unii dintre credincioșii Bisericii Ortodoxe, luând în considerare că disciplina postului a fost rânduită îndeosebi de monahi (de la mănăstiri trecând la credincioșii de rând), ținându-se seama de climatul mediteranean, suficient de călduros și bogat în hrana vegetală. De aceea astăzi, când Biserica Ortodoxă are credincioși care trăiesc în zone climatice aspre, unde nu e posibilă cultivarea legumelor și fructelor și unde frigul și zăpada sunt prezente aproape în tot timpul anului, aceștia fiind nevoiți să consume aproape numai carne și grăsime spre a rezista gerului, nu poate fi vorba de o disciplină unică a postului, valabilă pentru toți creștinii de pretutindeni. De aceea, în reacomodarea rânduielilor privitoare la post, va trebui să se țină seama și de aceste realități.
Pe de altă parte, va trebui să se acorde mai multă împuternicire autoritate și libertate duhovnicilor, în aplicarea individuală sau colectivă a disciplinei postului, fie la dezlegările pe care le vor putea acorda, fie în privința canoanelor date pentru nerespectarea acestei discipline. Căci pe lângă toate „diminuările” sau „pogorămintele” pe care Sfântul si Marele Sinod le va face, duhovnicul va trebui împuternicit cu dreptul de a spori aceste pogorăminte atât cu privire la durata postului, cât și cu privire la alimentele permise a fi consumate, ținând seama de nivelul religios-moral al credincioșilor, de condițiile de viață în care trăiesc, de felul și greutatea muncii pe care o prestează (știut fiind ca antidotul principal împotriva toxicității este laptele), cât și de mediul social în care își desfășoară munca, mare parte dintre muncitori fiind nevoiți să mănânce la cantine, bufete, restaurante etc., unde, se știe, nu se pregătesc mâncăruri de post.
Păstrând dispozițiile tradiționale care reglementează posturile ca obligatorii pentru monahi, precum și pentru clericii și credincioșii care sunt în măsură și voiesc să le respecte, dar acordând „pogorăminte” de la această disciplină și extinzând sfera celor ce beneficiază de ele, de asemenea, adaptând dispozițiile generale privitoare la post la condițiile geografice și de climă, ca și la condițiile sociale și de muncă și dând o mai mare împuternicire duhovnicilor în interpretarea canoanelor și lărgirea pogorămintelor acolo unde este vorba de cazuri, condiții și împrejurări speciale, Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe va putea rezolva în mod satisfăcător problema potrivirii rânduielilor bisericești privitoare la post la unele situații ale vremurilor noastre, ținând seama și de greutățile unor credincioși de a observa și păstra poate vechile rânduieli, dar aducând și liniște în conștiința credincioșilor mai râvnitori. Prin aceasta se va putea ajunge la o mai mare prețuire și la o mai largă practicare a postului din partea credincioșilor ceea ce va contribui la progresul vieții lor religios-morale și la o sporire a autorității bisericești în ochii lor.
(prof. dr. Ioan Zagrean, pr. dr. Nicolae Necula)