Tradiții

Câteva mii de oameni au participat la „Hora Bucovinei”

Câteva mii de suceveni din întreg județul, dar și turiști, au participat ieri la cea de-a patra ediție a „Horei Bucovinei”, eveniment organizat în Frasin. Acest oraș a devenit duminică centrul tradițiilor populare din județul Suceava, spectatorii bucurându-se atât de spectacole de muzică populară, cât și de o paradă a portului popular sau de prezentări ale obiceiurilor din Bucovina. „Hora Bucovinei” a început în jurul prânzului, în centrul orașului Frasin, locul de unde gospodarii și gospodinele, îmbrăcați în costume populare, fie pe jos, fie pe cai sau în calești sau căruțe, au plecat în paradă spre tabăra Bucșoaia, locul unde au avut loc principalele manifestări. La paradă au participat buciumașii din Câmpulung Moldovenesc și Straja, formații de muzică populară din mai multe localități ale județului.
Ajunși pe platoul taberei Bucșoaia , miile de oameni veniți la „Hora Bucovinei” în ciuda vremii ploioase și-au îndreptat atenția spre scena unde au avut loc spectacolele de muzică populară.
Flutur: „Hora Bucovinei” a devenit cel mai important eveniment cultural al tradițiilor populare
În deschiderea spectacolelor, pe scenă a fost invitat președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, la a cărui inițiativă a fost organizată prima ediție a „Horei Bucovinei”. „Văd că oamenii au fost curajoși și, în ciuda vremii nefavorabile, au venit la «Hora Bucovinei». Bun venit, dragi oaspeți, dragi artiști. Mulțumesc foarte mult formațiilor artistice, care și astăzi sunt aici prezente la «Hora Bucovinei», mulțumesc crescătorilor de animale că sunt prezenți astăzi aici și Asociației «Produs în Bucovina»”, a declarat Flutur.
El a subliniat faptul că ediția de anul acesta a „Horei Bucovinei” nu a fost organizată din fonduri ale Consiliului Județean. Gheorghe Flutur a subliniat că „Hora Bucovinei” de anul acesta a fost organizată în totalitate prin efortul financiar al Asociației „Produs în Bucovina” și Asociației Crescătorilor de Animale. „Vreau să-i mulțumesc domnului Scheul, președintele Asociației «Produs în Bucovina», precum și crescătorilor de animale, care au venit la acest eveniment. Vreau să vă doresc petrecere frumoasă, distrați-vă, pentru că așa li se șede bine bucovinenilor și gospodarilor”, a spus Flutur pe scena Festivalului „Hora Bucovinei”.
Gheorghe Flutur a ținut să precizeze că „Hora Bucovinei” a devenit cel mai important eveniment cultural al tradițiilor populare din județul Suceava, pe scenă urcând formații de muzică populară din peste 30 de localități ale județului.
Spectatorii au avut parte de concerte de muzică populară, mâncare tradițională de la stână și o expoziție de câini ciobănești
Spectacolele populare au fost deschise de recitalul interpretei Laura Lavric și al Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu”, artiștii populari invitându-i pe spectatori să se prindă în „Hora Bucovinei”. Pe scenă au mai urcat interpreții populari Adriana Bucevschi, Pamfil Roată, Angelica Flutur, dar și formațiile de artiști amatori, care au încântat publicul până seara târziu. Participanții la „Hora Bucovinei” au mai avut parte și de o expoziție gastronomică cu produse tradiționale, iar la cele patru stâne tradiționale amenajate pe platoul taberei din Bucșoaia au putut să deguste balmoș, mâncăruri din carne de oaie, dar și caș, brânză și urdă de la stână. Pe lângă acestea, pe platoul taberei Bucșoaia a fost organizată și o expoziție de câini ciobănești. Spectatorii care au înfruntat vremea urâtă au putut să asiste și la urcatul oilor pe munte, sărbătoare pastorală care are loc în această perioadă a anului, în cinstea căreia a și fost organizat acest festival.
De precizat că la „Hora Bucovinei” din Frasin au mai fost prezenți numeroși șefi ai instituțiilor sucevene, cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean, Vasile Ilie și Daniel Cadariu, primari ai mai multor localități din județ, precum și parlamentarii Ioan Bălan, Sanda-Maria Ardeleanu, Sorin Fodoreanu și Dan Gabriel Gsopodaru.

Recomandări

La Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” din Fălticeni, Ziua Bucovinei a fost marcată printr-o amplă activitate

La Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, din Fălticeni Ziua Bucovinei a fost marcată printr-o amplă activitate

Cetatea copiilor – Festival Internațional de Teatru și Literatură Dramatică și concert Andreea Bălan, la Suceava

Locuitorii din Vatra Dornei au participat în număr mare la parada militară de Ziua Națională și au format o imensă horă a unirii

Activități culturale și educative, la Complexul pentru copii și adulți aflați în dificultate Gura Humorului