Câteva mii de internauți, pasionați de un joc video online, au reușit în doar trei săptămâni să decodeze structura unei enzime, foarte apropiată de structura virusului HIV, o enigmă care îi „ținea în șah” de peste 10 ani pe unii dintre cei mai cunoscuți savanți din lume, informează AFP.
Pentru a sărbători această reușită, editorii revistei științifice Nature Structural & Molecular Biology, în care a apărut acest studiu, au decis să publice în mod excepțional numele internauților pasionați de jocul video online „Foldit” la rubrica „coautori ai studiului”.
„Foldit” (Pliază-l, în traducere liberă) este un joc video experimental, conceput în 2008, în colaborare, de departamentul de informatică și cel de biochimie de la Universitatea Washington din Statele Unite, disponibil pe internet pentru toți utilizatorii.
Scopul acestui joc este de a-i face pe utilizatorii de internet să rezolve o problemă cu care se confruntă încă PC-urile actuale: să descopere felul în care o moleculă se „pliază” pentru a forma o structură în trei dimensiuni și a da astfel naștere unei proteine.
„Oamenii au capacități de raționare în spațiu mult superioare celor deținute de computerele actuale”, a declarat Seth Cooper, unul dintre creatorii jocului „Foldit”.
„Rezultatele publicate ne arată că prin combinarea jocurilor cu știința și informatica ajungem la niște descoperiri care erau de neconceput până acum”, a adăugat Seth Cooper.
Găsirea configurației exacte a unei proteine este adeseori vitală pentru a înțelege cum se dezvoltă o boală (infecție, cancer, etc) în organism și, mai ales, cum se poate produce un medicament capabil să o stopeze.
Din păcate pentru biologi, microscopul oferă doar o imagine „aplatizată” a proteinei.
Una dintre cele mai dificile sarcini pentru oamenii de știință este aceea de a „descurca acest ghem”, pentru a reconstrui molecula în 3D și pentru a identifica zonele acesteia în care medicamentele ar putea să acționeze de o manieră eficientă.
Timp de peste un deceniu, cercetătorii au cercetat fără succes o enzimă folosită de un retrovirus, o familie virală din care face parte și virusul HIV, care declanșează maladia SIDA.
Acest tip de enzime, denumite proteze retrovirale, joacă un rol fundamental în procesul prin care virusul HIV se înmulțește în organism.
Medicii sunt convinși că prin inhibarea acestor enzime ar putea să lupte eficient contra maladiei SIDA, dar, din cauza faptului că nu cunoșteau structura exactă a enzimei, le era extrem de dificil să găsească acele substanțe capabile să o blocheze.
În cele din urmă, ei au apelat la ingeniozitatea internauților pasionați de jocul „Foldit”.
Repartizați în câteva echipe concurente, câteva mii de jucători din lumea întreagă, din care făceau parte atât studenți, cât și pensionari, au manipulat în cyber spațiu lanțurile de aminoacizi – „cărămizile” elementare care compun proteinele -, pliindu-le și repliindu-le în toate combinațiile imaginabile, pentru a încerca să obțină o structură viabilă.
Pentru a-i ajuta în sarcina lor, savanții le-au pus la dispoziție un program informatic denumit „Rosetta”, după numele celebrei pietre grație căreia Champollion a reușit să descifreze hieroglifele egiptene.
Modelele de proteine transmise de internauți, cu ajutorul internetului, erau atât de apropiate de realitate, încât cercetătorii americani au avut nevoie de doar câteva zile pentru a le perfecționa și pentru a descoperi structura exactă a enzimei.
„«Foldit» reprezintă dovada faptului că un joc poate să transforme un novice într-un expert capabil să facă descoperiri de primă importanță. Suntem pe cale să adoptăm aceeași abordare în sistemul de predare a matematicii și a științelor în școli”, a declarat Zoran Popovic, profesor de informatică la Universitatea din Washington.