Câteva întâmplări stranii



Ultimele câteva zile ne-au adus știri și imagini de-a dreptul bizare, cum ar fi, de exemplu, portarul ăla de hochei beat-mangă, prăbușindu-se pe gheață (deh, pe patine presupun că tulburările de echilibru sunt încă mai vizibile decât la mersul pe propriile tălpi) de nenumărate ori, dar cel mai adesea când trebuia, adică în calea pucului care se lovea de cel „căzut la datorie”, dovadă faptul că echipa lui a câștigat meciul! Ideea ar fi că în ziua în care vedeam acele imagini fabuloase, un fotbalist român care joacă în Anglia, Chiricheș, reușea o prestație tot neverosimilă într-un meci în care din 5 goluri luate de Tottenham el se făcea vinovat de 4, zic eu, de doar 3, zic ziarele românești, în orice caz de multe, în condițiile în care era treaz-trezuț. Oare dacă ar intra pe teren în starea în care îl văzusem tot la televizor cu câteva zile mai devreme n-ar reuși să joace măcar nițel mai bine? Rămân la ideea că meciurile bune făcute de Chiricheș sunt întâmplătoare (și rare!), singura chestie pe care o face bine fiind deposedarea prin alunecare, adică „tackling”, cum îi spun ăia din Anglia. Mie, zău că beat Chiricheș îmi place mult mai mult decât treaz. Din rândul întâmplărilor stranii, nu poate lipsi cea de alaltăieri, din meciul Dinamo-Korona Kielce. La 2-1 pentru Dinamo, prin minutul 77 sau 78, la o centrare de pe stânga, un jucător al Koronei plasează cu capul mingea la vinclu. 2-2! Nu. Cum nu? De ce? Cică ofsaid. Am revăzut de 10 – 15 ori faza. Nici pomeneală. Nu ofsaid, nu fault, nu henț. Nimic. Dar oficial a rămas 2-1. Culmea e alta: eu jucam online niște pariuri live pe Bet365. Cel în care aveam și acest meci a rămas omologat la scorul de 2-2! Vă vine că credeți? Adică ditamai agenția de pariuri repară o greșeală incalificabilă a arbitrilor, în propria-i pagubă! Iar ca desert, v-o servesc pe cea mai haioasă: ce părere aveți de sfertul de finală la tenis feminin de la Paris în care Mladenovici (aia de-a distrus-o pe Halep în optimi) a fost bătută măr de Petkovici? Ei, și? Chestia e că Mladenovici e franțuzoaică, iar Petkovici e nemțoaică!



Recomandări