Câteva gânduri despre Adrian Mutu

Sub titlul ”Drogul Mutu-supradoză”, unul dintre cei mai mari ziariști în viață își încheia astfel acum câteva zile un articol: ”Simplu spus, răul pe care îl poate face Naționalei o pușlama bătrână care știe să dea cu piciorul în minge e mai mare decât binele”.
Nu am văzut meciul cu Serbia, dar din ce am citit în presă îmi voi permite câteva mici păreri. Am înțeles că Mutu a jucat slab și a luat un cartonaș galben. Cu câteva zile înainte de meci a fost văzut într-un restaurant. După meci, i-a spus selecționerului că-i pare rău și apoi a plecat, fără să anunțe echipa, la Novi Sad, unde a petrecut câteva ore într-un restaurant vorbind sau nu despre amenda datorată către Chelsea.
Nu-l disculp pe Mutu. Poate că atitudinea lui este de condamnat pentru un profesionist adevărat. Însă toate comentariile dure la adresa lui după meciul acesta mă fac pur și simplu să mă întreb ce ne face să fim atât de acizi într-un asemenea caz. ”Pușlama bătrână”? ”Drogul Mutu-supradoză”? Oare noi nu mergem la restaurant? Nu vrem să uităm cumva o zi oribilă ”la serviciu”? A, da! Nu e chiar așa simplu! Naționala nu e orice serviciu!
Sportivii nu au orice loc de muncă. Fiecare dintre noi, după ce își face treaba, poate să facă ce vrea în timpul liber. Sportivii, nu. De ce? De ce trebuie să poarte un sportiv toată România pe umeri când intră pe teren? Fiindcă reprezintă ceva. Fiindcă relația suporter-sportiv nu e una economică, ci una bazată pe economia darurilor. ”Te susținem, ne uităm la meci, prin urmare ne ești dator. Și pentru faptul că te susținem, fă și tu măcar un lucru mic, fii măcar un model și ajută-ne să ne creștem copiii. Măcar atât poți să faci!”. Directorul executiv al Poli Timișoara, Gheorghe Chivorchian, către copiii de la Poli: ”Nu faceți ca Mutu!”.
Adrian Mutu a fost depistat pozitiv la un control împotriva drogurilor în 2004. De atunci a divorțat, a revenit în fotbal în 2006 la Fiorentina, și-a reconstruit o familie. Din momentul greșelii din 2004, gigantul Chelsea îl vânează pe Mutu în justiție cerându-i 17 milioane de euro. Acum e cel mai blamat sportiv român, ca urmare a pierderii unui meci cu 5-0. Nici unul dintre cei care-l critică pe Mutu nu cred că e interesat cu adevărat de el sau de națională, ci își arată într-un fel superioritatea de dincolo de ecran față de ”pușlamaua bătrână”. Dormim mai liniștiți, știind că suntem superiori…
Apropo, de când e Mircea Sandu președinte la FRF?
Ovidiu COCIERU,
bursier Fulbright