Câteva firimituri dintr-o bucată de pâine, scăpate de o pasăre pe una dintre instalațiile externe ale acceleratorului de particule (LHC) de la Centrul european pentru cercetare nucleară (CERN), au provocat, în urmă cu o săptămână, un scurtcircuit la sistemul de răcire al dispozitivului.
Potrivit comunicatului oficial emis de CERN, citat de AFP, scurtcircuitul s-a produs la o instalație electrică exterioară ce alimentează sectoarele 7-8 și 8-1 ale acceleratorului de particule (Large Hadron Collider).
Șocul provocat de căderea bucăților de pâine pe acea instalație electrică a provocat „o întrerupere a operațiunilor sistemului criogenic al LHC”, se afirmă în comunicatul CERN.
„Aceste firimituri de pâine au produs o ușoară încălzire, de la zero absolut (-273,15 grade Celsius) la -268 de grade Celsius”, a precizat Renilde Vanden Broeck, purtătoare de cuvânt CERN. „Totul a revenit la normal câteva ore mai târziu, iar operațiunile au putut fi reluate în noaptea de 5 noiembrie”, a spus aceasta.
Experții CERN doresc să rămână în continuare prudenți în declarații, dezamăgiți de defecțiunile produse la cel mai mare accelerator de particule din lume, instalație care ar trebui să permită obținerea unor progrese majore în descifrarea compoziției materiei și universului.
CERN a declanșat operațiunile de răcire a miezului acceleratorului, această etapă fiind necesară pentru repornirea LHC la mijlocul lunii noiembrie, la peste un an de la producerea a două pene succesive, la câteva zile de la inaugurarea oficială a acestuia, în septembrie 2008.
A doua pană, foarte gravă, a provocat distrugerea a 53 de magneți, care au necesitat reparare sau înlocuire. În plus, noi sisteme de securitate au fost instalate de-a lungul acestui cilindru de 27 de kilometri, aflat la o adâncime de 100 de metri sub pământ, de o parte și de alta a frontierei franco-elvețiene, în apropiere de orașul Geneva.
Construirea acestui accelerator de o precizie de neegalat a necesitat peste 12 ani, mobilizând peste 7.000 de fizicieni și investiții de circa 3,76 miliarde de euro.