Loc de pelerinaj

Catedrala Westminster



Catedrala Westminster
Catedrala Westminster

Pământul acela este de vânzare și vreau să-l cumpăr!” sunt cuvintele pe care cardinalul Manning le-a adresat avocatului său, în noiembrie 1882. Ceea ce vedeau amândoi, din reședința cardinalului, era închisoarea Tothill Fields. Locul avea să fie cumpărat în 1884, iar în 1895 avea să fie pusă piatra de temelie a cunoscutei catedrale londoneze Westminster, ce a fost dedicată Preascumpului Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos și Preabinecuvântatei Sale Maici, Sfântului Iosif, Părintelui Său Ocrotitor și Sfântului Petru, Vicarul Său.
Există și ocrotitori secundari: Sfântul Augustin și toți sfinții britanici, Sfântul Patrick și toți sfinții Irlandei. Consacrarea sau sfințirea ei avea să fie făcută în 1910, imensul edificiu fiind finalizat într-un timp record. Arhitectul ales, John Francisc Bentley, era un arhitect victorian de biserici, cu mari succese în domeniu, însă noua catedrală Westminster era prima sa solicitare de a proiecta o bazilică de model bizantin, inspirată din modelele mediteraneene ale creștinismului timpuriu. Din acest motiv, în 1894, Bentley a făcut un tur al Europei pentru a privi mai multe basilici din perioada primară. În Roma, el a fost primit într-o audiență privată de papa Leon al XIII-lea, care l-a întâmpinat cu mare căldură, ținându-i mâinile în timp ce vorbeau, acordându-i o binecuvântare specială și încurajându-l în greaua sarcină de a proiecta o catedrală catolică corespunzătoare în inima Londrei.
Se spune că John Bentley s-a întors după patru luni petrecute în străinătate având imaginea viitoarei catedrale Westminster clară în minte. Detaliile planurilor au fost expuse cardinalului Herbert Vaughn împreună cu care a și lucrat, astfel că Bentlex a putut asista o perioadă la ridicarea uriașei construcții pavate cu cărămidă, la realizarea domurilor și la minunatele detalii ale exteriorului. Decorațiunile interioare puteau, de asemenea, să fie finalizate, dar de la început a existat intenția să se lase ocazia generațiilor viitoare de catolici să o completeze. Bentley avea să moară în 1902, astfel că nu a mai apucat să ia parte la consacrarea liturgică a operei sale arhitecturale.
Catedrala Westminster este una dintre cele mai ocupate biserici din Marea Britanic. Aici vin zilnic credincioși pentru a se ruga, se săvârșesc șapte misse zilnice, au loc ceremonii speciale și adunări ale credincioșilor, care deseori o umplu până la refuz. Interiorul este împodobit cu o serie de elemente artistice ce sunt puse în legătura cu hramul ei: un pelican care își hrănește puiul cu sângele său (un vechi simbol al lui Hristos Care răscumpără omenirea prin jertfa Sa), marele crucifix care atârnă între navă și sanctuar sau capelele laterale închinate sfinților protectori.
O atracție deosebită o constituie decorațiile cu mozaic și marmură, care acoperă încă doar o mică parte din suprafața totală. Au fost așezate până acum doar doisprezece milioane de piese de mozaic și, pentru a completa întreaga catedrală în manieră intenționată inițial, mai este nevoie de aproximativ o sută de milioane de piese.
Arhitectura bizantină a catedralei îi oferă o imagine unică în contextul urbanistic londonez, iar atmosfera de profundă rugăciune din interior a făcut să fie vizitată în 1995 de regina Elisabeta a II-a, primul suveran britanic care a intrat într-o catedrală catolică după Reforma anglicană, precum și de primul ministru Tony Blair, care deși este creștin anglican vine deseori aici să se reculeagă alături de soția sa, Cherie Blair, o cunoscută feministă catolică. (www.crestinortodox.ro)



Recomandări

Fălticeniul a celebrat 150 de ani de la nașterea Reginei Maria – un eveniment al memoriei și al demnității naționale

Fălticeniul a celebrat 150 de ani de la nașterea Reginei Maria – un eveniment al memoriei și al demnității naționale
Fălticeniul a celebrat 150 de ani de la nașterea Reginei Maria – un eveniment al memoriei și al demnității naționale

Medalii de aur și argint pentru cercetători USV, la International Invention & Trade Expo – ITE Londra

Medalii de aur și argint pentru cercetători USV, la International Invention & Trade Expo – ITE Londra
Medalii de aur și argint pentru cercetători USV, la International Invention & Trade Expo – ITE Londra