Un bărbat de 48 de ani a ajuns miercuri seară la Spitalul Județean de Urgență Suceava, după ce a fost mușcat de un șarpe, acesta fiind al treilea caz din această săptămână, după ce luni și marți alte două persoane au fost îngrijite la unitatea sanitară suceveană în urma unor astfel de incidente.
Bărbatul de 48 de ani este originar din județul Brașov și a fost mușcat de șarpe la Bălcăuți, unde a devenit proprietarul unei case bătrânești pe care tocmai o amenaja. El a fost mușcat de piciorul drept de un șarpe care se ascundea în iarbă, chiar în curtea propriei gospodării. Victima a fost internată în secția Medicală a Spitalului de Urgență Suceava, după ce medicii urgentiști i-au administrat serul antiviperin, evoluția stării sale de sănătate fiind favorabilă.
Luni, o femeie de 33 de ani, din Sucevița, care se afla într-o pădure din comuna Ulma, la cules de afine, a fost mușcată de un șarpe de gamba dreaptă. Marți, un copil de 12 ani, din județul Botoșani, a fost mușcat de un șarpe în timp ce se afla împreună cu tatăl său în localitatea Moldovița. Minorul a fost mușcat de un deget de la mâna dreaptă în timp ce îl însoțea pe tatăl său la cosit, iar în urma acestui incident a fost internat într-o clinică de copii din Iași.
Spitalul Suceava și-ar putea reface stocurile de-abia peste trei săptămâni
În ultimele două luni, numai la Spitalul Județean de Urgență Suceava au fost înregistrate cinci cazuri de persoane mușcate de șarpe. În timp ce numărul pacienților crește de la o zi la alta, medicii de la această unitate sanitară rămân fără dozele de ser antiviperin care se administrează obligatoriu la maxim patru ore de la mușcătură. Având în vedere multitudinea de cazuri, criza de ser antiviperin s-a adâncit în toate unitățile spitalicești din județ, condiții în care Spitalul de Urgență Suceava nu mai are de unde împrumuta flacoanele necesare, așa cum s-a întâmplat până acum.
Cea mai mare unitate sanitară suceveană a cerut ieri sprijinul unităților spitalicești din județele vecine pentru a-și reface stocurile. „Colegii de la Iași ne-au promis că ne ajută și cred că vom găsi aceeași înțelegere și la cei din Botoșani, în caz de nevoie. La începutul sezonului cald, Spitalul Județean de Urgență Suceava a comandat la compania farmaceutică Unifarm zece flacoane de ser antiviperin, din care au fost livrate doar două. Sper ca în maxim trei săptămâni să sosească și restul dozelor”, a declarat medicul urgentist Tiberius Brădățan.