Câte calde, câte reci?

Printre zicerile populare care definesc parcursul oscilant al cuiva în indiferent care domeniu se numără și „una caldă, una rece”. Însăși ordinea în care apar cele două adjective, mai întâi „caldă” și apoi „rece”, arată că la români niciodată o bucurie nu poate fi completă și definitivă, iar după ea vine categoric și nenorocirea. Dacă ordinea era inversă, puteam vorbi de optimism. Așa însă… Zicala se aplică în tot ce mișcă, de la politică până la cultură, de la agricultură până în sport. Mai ales în sport. Dovada cea mai elocventă a venit din partea Petrolului Ploiești, echipă la adresa căreia nu mai pridideam cu elogiile, cu entuziasmul, cu speranțele, după excelenta sa prestație de la Plzen, cu două săptămâni în urmă. Fusese nu „una caldă”, ci de-a dreptul fierbinte, în care ai noștri au măturat gazonul cu cehii care porneau mari favoriți. Tocmai prin prisma acelei evoluții, Petrolul pornea ea ca favorită în meciul de alaltăieri. Când colo, ce văzurăm? Că Petrolul o ia exact cum o dăduse! Adică fără replică. Și mai ales fără speranță, fiindcă în Cehia Petrolul pleca după un egal. La Zagreb, ce să faci după 1-3? Să speri că dai trei și nu iei nici măcar unul? Sau să bați cu 4-1 ori 5-2? Să fim serioși! Pa, Petrolul. Astra ne-a entuziasmat în meciul de la Lyon mai ceva decât o făcuse Petrolul la Plzen, mai ales că Lyon e cea care făcea instrucție cu Real Madrid cu puțini ani în urmă. N-am văzut niciodată o echipă românească jucând atât de dezinvolt, de relaxat, pe terenul uneia cu firmă mare. Poate chiar prea relaxat, din moment ce și-au permis să rateze vreo două căruțe de ocazii. Chestia care-mi dă fiori e că Astra jucase după victoria din Europa League din turul anterior la Botoșani, unde fusese una rece rău. Norocul ei e că până la returul cu Lyon mai are de luat încă o bătaie în campionat, făcând astfel loc pentru „una caldă”.