Câte bucurii, atâtea tristeți



În societatea asta, cică modernă, amestecăm calitatea cu cantitatea. Amestecăm prostimea cu intelectualii mai rău ca pe timpul colectivizării. Ne lăsăm conduși, de fapt jefuiți la drumul mare, de tot felul de așa-ziși lideri, puși parcă anume de majoritatea cu drept de vot în posturi cu care nu au absolut nici o legătură. Apoi ne mirăm că la fiecare 8 minute un român emigrează.
S-a dus naibii școala. S-a dus naibii satisfacția muncii bine făcute. S-a dus naibii decența. S-a dus naibii respectul. Acum, când vezi un om mai deștept ca tine, imediat cauți să-i găsești defecte. Să-l aduci la nivelul tău. De parcă ne naștem toți egali. Când indolența, incultura, prostia și pretențiile nejustificate se contopesc intim cu sărăcia rezultă o societate condamnată la întuneric. Așa cum este cea în care trăim acum.
O societate areactivă. O societate care nu pune preț pe nimic. O societate în care s-a inversat scara de valori. O societate în care toți urlă după reguli, după Țepeș-Vodă, fără să bage de seamă că ei vor fi primii trași în țeapă. Nu știu cum se face, dar tot mai mulți au pretenția ca regulile să fie respectate doar de alții, nu și de augustele lor persoane. Genul de deștepți foc, care umblă fără dantură în gură. Se calcă în picioare pe la magazinele în care o conservă costă cu zece bani mai puțin ca în altă parte. Fac economie la apă, săpun și hârtie igienică. Stau iarna în frig că și-au închis caloriferele în toată casa. Cresc câini pe la scările de bloc, tolerează jegul de pe străzi și se complac în propriul rahat, așa cum puține animale fac. Dar, nah, au drept de vot. Sunt cetățeni europeni, chiar dacă nu știu cum îi cheamă cu buletinul în mână.
Peste toate astea mai există o Românie, care poate fi percepută doar cu o fibră interioară specială. Cum să nu te marcheze anumite situații? Cum să nu rămâi fără cuvinte când te sună o pacientă, abia majoră, dar gravidă, și îți spune: „Domn doctor, eu de săptămâna viitoare nu mai merg la școală. Mi-a ajuns. Ce-mi trebuie atâtea clase? Nasc, mă mărit și îmi văd de viața mea.” Și dai să o întrebi care viață, dar ai gura cusută. Ca să nu-ți dea pe ea sângele care ți se scurge din suflet.
Mergi la consultații pe teren. Și ajungi la o casă în care stau doi bătrâni. El e paralizat de mult. Nu vorbește. Ea a făcut de curând accident vascular. Și-a mai revenit, dar a rămas fără glas. Intri. El stă ridicat pe două perne. În spatele lui este un pisic mic. Doarme. Ea încearcă să mănânce. Nu poate înghiți bine. Pâine cu suc. Te vede. I se luminează fața. Și dă să se ridice, să îți arate că acum poate merge. Și vine spre tine. Nu ai nevoie de mai mult. Vă înțelegeți din priviri. El e la un pas de bronhopneumonie de decubit. Ai venit la timp, ca și data trecută. Când pleci, iei pisoiul și-i pui lapte într-o farfurie mică. Amândoi cunosc scenariul. El va face injecții, ea perfuzii. Și nu spun nimic. Doar te privesc. Și îți dorești să culegi privirile astea. Să le ții lipite de sufletul tău. Sunt ancorele tale în normalitate.
Cum să nu îți dorești să oprești timpul și boala atunci când un pacient în fază terminală îți este adus pe brațe în cabinet pentru că a auzit el că tu ești bolnav și nu a vrut să te forțeze chemându-te la domiciliu. Cum să nu rămâi împietrit în muțenia trăirilor tale când privești în ochii care curând vor vedea raiul. Când nu știi cine pe cine vindecă. Câte gânduri, atâtea emoții. Câte bucurii, atâtea tristeți. Suntem suma gândurilor noastre.



Recomandări

Nota de plată stabilită de judecători pentru un individ care a făcut un live în care a spus că îl omoară pe primar

Nota de plată stabilită de judecători pentru un individ care a făcut un live în care a spus că îl omoară pe primar
Nota de plată stabilită de judecători pentru un individ care a făcut un live în care a spus că îl omoară pe primar

Stone Grill Roadhouse din Pojorâta, restaurant self service într-un complex de facilități și servicii deschis la șosea

Stone Grill Roadhouse din Pojorâta, restaurant self service într-un complex de facilități și servicii deschis la șosea
Stone Grill Roadhouse din Pojorâta, restaurant self service într-un complex de facilități și servicii deschis la șosea

Reuniunea promoției 1975 – 50 de ani de amintiri și legături neșterse la Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava

Reuniunea promoției 1975 – 50 de ani de amintiri și legături neșterse la Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava
Reuniunea promoției 1975 – 50 de ani de amintiri și legături neșterse la Școala Gimnazială Nr. 6 Suceava