Actriță

Cate Blanchett confirmă că este din nou însărcinată



Cate Blanchett, actriță australiană câștigătoare a premiului Oscar, a confirmat că este însărcinată cu cel de-al treilea copil, informează presa australiană de duminică, citată de Reuters.
La un eveniment de promovare a noului său film, „Elizabeth: The Golden Age”, organizat la Sydney, actrița în vârstă de 38 de ani a declarat că așteaptă venirea pe lume al celui de-al treilea copil al ei în aprilie.
„Da, așteptăm ca bebelușul să se nască în aprilie și suntem extrem de nerăbdători”, a declarat ea, sâmbătă, confirmând astfel zvonurile potrivit cărora este din nou însărcinată.
Cate Blanchett și soțul ei, dramaturgul Andrew Upton, au deja doi copii, ambii băieți.



Recomandări

Doi arestați pentru exploatarea sexuală a unei minore însărcinate au revenit acasă după aproape trei luni de detenție