– Mai mulți profesori de la Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară (fostul Liceu Alimentar) sunt cercetați de Poliție, fiind învinuiți că ar fi dat note de trecere unor elevi care nici măcar nu au dat pe la școală, fiind plecați de luni de zile în străinătate
– Dosarul se află în lucru la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, cercetările fiind efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice și fals intelectual
– Un scenariu asemănător s-a petrecut la Grupul Școlar Cajvana- Școala de Arte și Meserii, nu mai puțin de 25 de profesori și maiștri instructori ai unității de învățământ fiind „taxați” de procurori
– La Cajvana au fost și elevi care, deși nu au avut posibilitatea să susțină examenele de corigență, fiind plecați în Occident, au luat notă de trecere, în baza unor lucrări fictive
– Dascălii căjvăneni recunosc mânărelile pe care le-au făcut și spun că au făcut toate acestea pentru a nu-și pierde „pâinea”
Deși erau la mii de kilometri de școală, zeci de elevi au ieșit la tablă și au trecut clasa. Nu e vreun scenariu science-fiction, ci unul cât se poate de real, petrecut nu cu multă vreme în urmă la Cajvana. Mai nou, același scenariu pare să se repete și la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară din municipiul Suceava.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au în lucru un dosar penal în care sunt cercetați mai mulți profesori din cadrul Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară (fostul Liceu Alimentar). Cadrele didactice cu pricina sunt acuzate că, în anul școlar trecut, au pus note „din burtă” pentru zeci de elevi, de la clasele de „frecvență redusă”, fără ca nici măcar să-i vadă la față. Elevii respectivi nici nu aveau cum să se întâlnească cu dascălii lor, fiind plecați de mai multă vreme în afara granițelor țării. Și totuși, toți au trecut clasa și au promovat într-un nou an școlar. Surse din rândul anchetatorilor ne-au mărturisit că în prezent se fac verificări cu privire la un număr de 80 de elevi și mai mulți profesori din cadrul fostului Liceu Alimentar. „Există într-adevăr un astfel de dosar înregistrat la noi, dar cercetările sunt abia la început. Din primele investigații, se conturează elementele constitutive ale infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice și fals intelectual. La finalizarea cercetărilor, dosarul urmează să fie înaintat cu soluție procedurală Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava”, ne-a declarat, ieri, șeful Serviciului de Investigare a Fraudelor, comisarul șef Neculai Ștefan. De cealaltă parte, directoarea unității de învățământ, Violeta Cleja, ne-a mărturisit că nu știe nimic de aceste nereguli. „Poliția mi-a solicitat doar tabelele cu toți elevii de la „frecvență redusă” din școală. Nu știu ce verificări fac ei, cert e că de un an de când sunt eu la conducerea Colegiului, toți acești elevi sunt legitimați atunci când vin la cursuri”, a completat directoarea. Tot ea a mai spus că programul la „frecvență redusă” este de trei săptămâni de cursuri la sfârșitul lunii noiembrie, alte trei la finele lui mai, plus alte trei săptămâni în luna septembrie, pentru elevii care nu au încheiată situația școlară și trebuie să-și dea corigențele. Violeta Cleja a mai precizat că, în prezent, la Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, la clasele de „frecvență redusă”, învață aproximativ 100 de elevi.
– Deși nu erau în țară, elevii nu aveau nici o absență și luau și note de trecere
Din informațiile obținute, se pare că dosarul cu mânărelile de la Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava este aproximativ identic cu cel finalizat în urmă cu câteva luni, în care au fost cercetați nu mai puțin de 25 de profesori și maiștri instructori de la Grupul Școlar Cajvana. Mai mulți elevi din clasele a IX-a, a X-a și a XI-a, cu toate că au fost plecați din țară în cursul anilor școlari 2003-2004 și 2004-2005, au avut situația școlară încheiată și au fost promovați în anul școlar următor, respectiv în semestrul următor. Ba mai mult, la Cajvana, au fost și elevi care deși nu au avut posibilitatea să susțină examenele de corigență, fiind plecați în Occident, au luat notă de trecere, în baza unor lucrări fictive. În timpul cercetărilor, oamenii legii, în baza unei ordonanțe a Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, au ridicat nu mai puțin de 13 cataloage din cadrul Grupului Școlar Cajvana –Școala de Arte și Meserii, din anul școlar 2003-2004. După ce au verificat rubricile destinate notelor și absențelor pentru fiecare elev în parte, s-au constat nereguli în cazul a 27 de elevi. Deși nu erau în țară (potrivit verificărilor efectuate în evidențele Inspectoratului General al Poliției de Frontieră), toți cei 27 de elevi veneau la ore (nici unul dintre ei nu avea absențe în catalog), ieșeau la tablă și luau și note de trecere, după cum arăta situația din catalog. Audiați de anchetatori, elevii cu pricina au declarat că ei nu au știut că au luat note în perioada în care nu erau în țară, o parte dintre ei relatând că au fost examinați de dascăli înainte de a pleca din țară sau după ce s-au întors în România.
– Scuza profesorilor
Profesorii învinuiți, printre care și directorul de atunci (Gheorghe Pâțu- profesor de istorie) și actualul director (Gheorghe Savu –profesor de fizică) și-au motivat acțiunile în fața anchetatorilor prin faptul că, dacă nu ar fi pus note de trecere pentru elevii respectivi sau dacă ar fi trecut absențele în cataloage, elevii în cauză ar fi fost exmatriculați sau ar fi repetat anul școlar respectiv, caz în care unele dintre clasele din cadrul Școlii de Arte și Meserii Cajvana ar fi fost desființate. Acest lucru ar fi dus automat și la restructurarea numărului de posturi pentru profesorii care predau la subunitatea de învățământ susmenționată. „Din aceste considerente, elevii respectivi au fost promovați, deși nu ar fi trebuit să se întâmple acest lucru, iar profesorii au fost remunerați în mod nemeritat”, ne-a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, Viorel Damu. Acesta ne-a mai spus că a decis sancționarea administrativă cu câte 10 milioane de lei a fiecărui cadru didactic vinovat.






