Politic

Cătălina Vartic: UNPR a reușit să impună zece amendamente la noul Cod al Dialogului Social

Președintele Organizației Județene Suceava a Uniunii Naționale pentru Progresul României, Cătălina Vartic
Președintele Organizației Județene Suceava a Uniunii Naționale pentru Progresul României, Cătălina Vartic

Președintele Organizației Județene Suceava a Uniunii Naționale pentru Progresul României, Cătălina Vartic, a declarat că această formațiune politică a reușit să impună zece amendamente la noul Cod al Dialogului Social. Cătălina Vartic a precizat că la proiectul de lege privind dialogul social, din cele 129 de amendamente depuse, Guvernul a aprobat 13, dintre care zece au fost inițiate de UNPR. Ea a adăugat că UNPR consideră că noul Cod al Dialogului Social este o codificare a legislației, „ceea ce reprezintă un aspect pozitiv”.
Liderul UNPR Suceava a mai precizat că, din punct de vedere politic, noua lege reprezintă o abordare ideologică de dreapta, împărtășită de PD-L, UDMR și grupul minorităților, în raport cu care UNPR, prin amendamentele depuse, a încercat să conserve o parte din caracterul social al statului, așa cum este inclus în Constituție.
„De asemenea, din punct de vedere economic, considerăm că Executivul mizează exagerat pe creșterea competitivității economice, prin introducerea noilor reglementări. Se dorește, de fapt, conservarea unei competitivități bazate doar pe utilizarea unei forțe de muncă relativ ieftine, al cărei preț să nu fie influențat în nici un fel de înțelegeri între partenerii sociali la nivel național”, a declarat Cătălina Vartic.
Pe de altă parte, ea a mai precizat că principala influență a noilor reglementări din punct de vedere social se va reflecta prin politica salariului minim pe economie. Președintele UNPR Suceava a spus că în situația în care guvernele care vor conduce România vor adopta o politică a salariului minim pe economie care să stabilească un raport mai echilibrat între acesta și salariul mediu pe economie, dispariția contractului colectiv de muncă la nivel național nu va avea efecte negative.
„Dacă, dimpotrivă, vor fi adoptate măsuri de păstrare a salariului minim la cote foarte mici, statutul social al unui număr important al lucrătorilor din România va avea substanțial de suferit. În concluzie, noul Cod de Dialog Social are printre aspectele pozitive introducerea criteriului de reprezentativitate pentru sindicate de la nivel de unitate 50% plus 1 din numărul de salariați, iar ca aspect negativ menționăm dispariția contractului colectiv la nivel național”, spus Vartic.

Recomandări

Șoldan, după întâlnirea pe Moldova a PSD, în prezența lui Sorin Grindeanu: „Este clar că direcția actualului Guvern este greșită și trebuie făcută o schimbare”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare

La Suceava a avut loc o conferință pentru consolidarea dialogului social și a parteneriatelor pentru ocupare și formare

președinta Federației Femeilor de Afaceri din Regiunea de Nord-Est, Liliana Agheorghicesei
președinta Federației Femeilor de Afaceri din Regiunea de Nord-Est, Liliana Agheorghicesei

„Rulota satului”: Cum a reușit un student de etnie romă, de la universitatea din Suceava, să creeze locuri de muncă la Drăgoiești

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități

Alexandru Băișanu a inițiat o lege pentru interzicerea creării și utilizării de conturi personale pe platformele de socializare de către copiii cu vârsta sub 16 ani