Președintele Organizației Județene Suceava a Uniunii Naționale pentru Progresul României, Cătălina Vartic, a declarat că această formațiune politică a reușit să impună zece amendamente la noul Cod al Dialogului Social. Cătălina Vartic a precizat că la proiectul de lege privind dialogul social, din cele 129 de amendamente depuse, Guvernul a aprobat 13, dintre care zece au fost inițiate de UNPR. Ea a adăugat că UNPR consideră că noul Cod al Dialogului Social este o codificare a legislației, „ceea ce reprezintă un aspect pozitiv”.
Liderul UNPR Suceava a mai precizat că, din punct de vedere politic, noua lege reprezintă o abordare ideologică de dreapta, împărtășită de PD-L, UDMR și grupul minorităților, în raport cu care UNPR, prin amendamentele depuse, a încercat să conserve o parte din caracterul social al statului, așa cum este inclus în Constituție.
„De asemenea, din punct de vedere economic, considerăm că Executivul mizează exagerat pe creșterea competitivității economice, prin introducerea noilor reglementări. Se dorește, de fapt, conservarea unei competitivități bazate doar pe utilizarea unei forțe de muncă relativ ieftine, al cărei preț să nu fie influențat în nici un fel de înțelegeri între partenerii sociali la nivel național”, a declarat Cătălina Vartic.