Președintele Uniunii Naționale pentru Progresul României Suceava, Cătălina Vartic, a declarat că decizia PSD și PNL de a respinge taxarea averilor mari și foarte mari a fost un gest josnic. Vartic a spus că UNPR condamnă atitudinea ipocrită și lașă a social democraților și a liberalilor, considerând că opoziția la impozitarea averilor mari este un gest de sabotare a intereselor pensionarilor.
„Blocarea acestei măsuri arată caracterul unor oameni care fac zilnic, în mod mincinos, paradă de valori precum solidaritatea și dreptatea socială. Considerăm că PSD și PNL sabotează interesele pensionarilor. Deși în mod public se arată preocupați de cei aflați în dificultate, în interiorul Parlamentului reprezentanții PSD și PNL nu fac decât să își apere propriile averi, în loc să dea dovadă de minimă decență și să fie solidari cu românii afectați de criza economică”, a spus președintele UNPR Suceava.
Cătălina Vartic a spus că PSD și PNL au apărat în Senat interesele celor aproximativ 300.000 de români cu averi mari și foarte mari, însă i-au trădat pe pensionari.
„Nu este de mirare faptul că «groparul economiei naționale», așa cum îl numesc unii pe Varujan Vosganian, nu înțelege o măsură corectă pe timp de criză, însă este scandalos că un senator îmbogățit din contracte cu statul, cum este reprezentantul PSD Dan Șova, refuză să dea 1% din propria avere pentru a fi solidar cu pensionarii din România”, a mai spus Vartic.
Liderul UNPR Suceava a subliniat că proiectul de lege privind impozitarea averilor mari și foarte mari mai are o șansă, în condițiile în care Senatul nu este camera decizională în ceea ce privește acest proiect.
„Din acest motiv, UNPR își exprimă convingerea că situația generată de disprețul PSD și PNL va fi remediată în Camera Deputaților, iar pensionarii vor beneficia de pe urma acestei măsuri echitabile și corecte pe timp de criză”, spune Cătălina Vartic.
Ea a adăugat că propunerea UNPR și a coaliției de guvernare privind introducerea taxei de solidaritate asupra averilor mari și foarte mari va aduce la bugetul de stat fonduri de circa nouă miliarde de euro, într-o perioadă de trei ani, bani care vor fi utilizați pentru plata pensiilor.