Cătălina Vartic: Pentru UNPR Suceava, în educație, pe primul loc trebuie să fie copilul



Candidatul UNPR pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, Cătălina Elena Vartic
Candidatul UNPR pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, Cătălina Elena Vartic

Candidatul UNPR pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, Cătălina Elena Vartic, consideră că școlile sucevene care au fost închise în ultimii ani ar trebui să fie redeschise, astfel încât elevii să nu mai fie nevoiți să parcurgă distanțe lungi până la unitățile de învățământ care au rămas.
Președinta UNPR Suceava a spus că principiul legii educației este finanțarea pe copil și nu finanțarea pe cadru didactic, motiv pentru care spiritul legii este că important devine elevul.
„În aceste condiții, nu elevul trebuie obligat să meargă la profesor, ci profesorul să vină spre elev”, a spus Cătălina Vartic, care a adăugat că autoritatea județeană, împreună cu autoritățile locale, va trebui să identifice surse de bani pentru finanțarea redeschiderii școlilor, inclusiv pentru plata cadrelor didactice care sunt obligate să facă naveta pentru a preda în aceste școli.
„Este mult mai ieftin să finanțezi deplasarea câtorva cadre didactice decât să susții transportul a zeci de elevi, în fiecare zi, de acasă la școală și înapoi”, a spus Cătălina Elena Vartic.