În condițiile în care duelul dintre Victor Doboș și Iulian Semaca a fost amânat, ieri s-au disputat doar două dintre cele trei meciuri aflate în programul Cupei Monitorul. Pentru astăzi, pe tabloul competiției se află alte trei partide.
La Cupa Monitorul 2016 participă nu mai puțin de 182 de jucători din județul Suceava, care se întrec la patru categorii de concurs, Secundară, Principală, Elită și Veterani. Turneul se va derula până la sfârșitul lunii septembrie, la bazele sportive Unirea și IRE, interval de timp în care se vor disputa un număr record de 992 de meciuri. Mai trebuie precizat că ediția din acest an va cuprinde, în premieră, și două secțiuni noi, rezervate femeilor și copiilor.
Sponsorul principal al Cupei Monitorul este societatea Aqua Carpatica, la bunul mers al competiției mai aducându-și aportul SUCT, Conbucovina, Holzindustrie Schweighofer, Calcarul Pojorâta, Alma Viva, Inter Conti, Centrul de reconversie auto GPL – Suceava, Lusek, Caparol, Padrino, Florconstruct, Tipografia Celestin și Decathlon.
Rezultate înregistrate ieri în Cupa Monitorul:
Tudor Andronic – Cătălin Săcrieru | Sec. Lemn I, Seria II | Baza UNIREA | 2-6, 3-6 |
Eduard Bandi – StelicăAirinei | Princ., Semif. II, Seria II | Baza UNIREA | 6-2, 6-3 |
Victor Doboș–Iulian Semaca | Grupa Ret. | Baza IRE | Amânat |
Programul zilei de marți:
Marți, 23 august, ora 08.00 | Gavril Vârvara – Adi Baciuc | Sec. Semi. II, Seria I | Baza UNIREA |
Marți, 23 august, ora 17.00 | Radu Ulea – Laurențiu Gahniuc | Sec. Cons. I, Seria I | Baza UNIREA |
Marți, 23 august, ora 07.00 | Corneliu Morari – CodruțPopescu | Sec. Cons. II, Seria I | Baza IRE |