Prim-vicepreședintele PDL și candidatul acestui partid pentru alegerile prezidențiale, Cătălin Predoiu, a declarat la Suceava că PDL și-a recăpătat capacitatea de organizare, de luptă politică și electorală, dar și capacitatea de guvernare. Cătălin Predoiu s-a aflat sâmbătă în județul Suceava într-un turneu electoral în Vatra Dornei, Rădăuți și Suceava, pentru a-i susține pe candidații PDL pentru alegerile europarlamentare, alături de el fiind și prim-vicepreședintele PDL Suceava, Orest Onofrei, candidat pe lista acestui partid pe un loc considerat eligibil. La întâlnirea electorală organizată în sala mare a Casei de Cultură Suceava, Cătălin Predoiu i-a îndemnat pe membrii și simpatizanții PDL să fie încrezători și să nu plece urechea la cei care vor să-i demobilizeze.
„Ca de fiecare dată, sunt foarte impresionat de ce am văzut la Vatra Dornei, la Rădăuți și aici, la Suceava. Această armată va trece de PSD și va aduce alt viitor pentru România. Iar dacă vom reuși, și vom reuși, să ridicăm puterea noastră politică și capacitatea de luptă politică de la nivelul Sucevei în toate celelalte organizații, atunci vom fi foarte curând la guvernare”, a spus Predoiu. El a subliniat că după ce a trecut de trei sau patru ori prin organizațiile PDL din țară a putut să constate faptul că „suntem puternici, suntem sudați între noi și suntem pregătiți pentru bătălia care urmează la alegerile europarlamentare din 25 mai”.
Prim-vicepreședintele PDL a adăugat că PDL și-a recăpătat capacitatea de organizare, lucru demonstrat de toate „loviturile politice” pe care PDL le-a aplicat USL-ului, și mai nou celor din USD. „Mesajul meu către dumneavoastră este: uitați-vă drept în față la ce ne așteaptă. Fiți siguri și încrezători în forțele noastre și în cauza noastră dreaptă. Nu plecați urechea la cei care vor să vă demobilizeze. Este singura armă care le-a mai rămas. Dar acest partid, așa cum a făcut și în trecut, va învinge și în 25 mai, și la toamnă, la prezidențiale”, a declarat Cătălin Predoiu. El a spus că PDL nu a renunțat niciodată la valorile care l-au dus la victorie în trecut, și anume libertatea, Constituția, justiția și drumul european al României.
Îndemn
Cătălin Predoiu anunță că PDL și-a recăpătat capacitatea electorală, politică și de guvernare
