Tinerii social democrați din județul Suceava ar putea avea un candidat pe listele PSD pentru alegerile europarlamentare.
Cel care ar putea să acceadă pe listele social democraților, pe un loc eligibil, este președintele TSD Suceava, Cătălin Nechifor, cel care a participat zilele acestea la preselecția organizată pentru stabilirea posibililor candidați din partea tinerilor social democrați la scrutinul care va avea loc în toamna acestui an.
În concurs s-au înscris nu mai puțin de 23 de candidați, din aproape toate județele țării, dintre care au fost aleși patru finaliști, printre care se numără și Cătălin Nechifor. Potrivit spuselor acestuia, selecția potențialilor candidați pentru Parlamentul European s-a făcut de către un juriu format din politologi, analiști politici și ziariști ai unor publicații centrale. Nechifor a precizat că cei 23 de candidați pentru un loc pe listele PSD au trebuit să prezinte un proiect politic pe teme europene, iar selecția finală s-a făcut în urma unor discuții pe teme de politică europeană cu membrii juriului.
„A fost o șansă unică pentru noi tinerii, dar și un risc asumat, pentru că aveam două variante: să ne facem de râs, sau să confirmăm. A fost o competiție care ne-a ajutat în carieră, și în urma căreia am constatat că există o diferență majoră între politică din România și cea europeană”, a declarat Cătălin Nechifor.
Potrivit procedurilor stabilite pentru desemnarea candidatului TSD pentru alegerile europarlamentare, alegerea acestuia se va face în urma unei dezbateri pe probleme de politică europeană între cei patru finaliști. Dezbaterea va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, iar Cătălin Nechifor ar urma să concureze cu reprezentanții județelor Bacău, Bihor și Dolj. Finalistul va ocupa, în cele din urmă, locul cinci pe listele PSD pentru alegerile europarlamentare, considerat a fi eligibil.


