Îndemn

Cătălin Nechifor a transmis noii conduceri a Primăriei Rădăuți să lucreze în echipă și să lase orgoliile deoparte



Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor
Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor

Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a transmis noii conduceri a Primăriei Rădăuți să lucreze în echipă și să lase orgoliile deoparte. La o zi după constituirea noului Consiliu Local al acestui municipiu și alegerea viceprimarului care va avea atribuții de primar, Bogdan Loghin, Cătălin Nechifor a mers la Primăria Rădăuți pentru a se întâlni cu noua conducere a instituției și noii consilieri locali. „Timp de șase luni municipiul Rădăuți nu a avut nici primar, nici secretar, nici Consiliu Local. De joi, municipiul are toate aceste probleme rezolvate, inclusiv plata ajutoarelor de încălzire, acoperirea cheltuielilor curente la spital, dar și plata salariilor pentru profesori și angajați”, a declarat Nechifor. Prezent la Rădăuți, Cătălin Nechifor a înmânat 95 de certificate de urbanism și autorizații de construire direct persoanelor care au solicitat aceste documente pe parcursul ultimelor luni.
De asemenea, în cadrul întâlnirii cu cei din noua conducere a primăriei, Cătălin Nechifor le-a sugerat să lucreze în echipă, să lase orgoliile deoparte și să vadă exact care sunt lucrările prioritare pentru municipiu, iar pentru acestea să rectifice bugetul local, pentru că banii de care dispune primăria sunt suficienți pentru realizarea lor.
„Le-am spus categoric că nu au timp să greșească. Au 7 luni în care să demonstreze că la Rădăuți se poate face altfel decât cum a fost în trecut. Sper să reușească și o să-i ajut cât pot de mult. Ar fi păcat un nou eșec, pentru că asta va determina ca și cei 10-20% care mai au încredere în clasa politică să își piardă speranța că cineva poate să facă ceva și pentru ei”, a mai declarat președintele CJ Suceava.
Reamintim că noul Consiliu Local Rădăuți are 12 membri, câte cinci de la PSD și PNL și câte unul de la PP-DD și UNPR. Liberalii i-au trimis în Consiliul Local pe Daniel Florin Apetrei, Mihai Boiciuc, Toader Vasile Ciobîcă, Alexandru Deneș și Radu Valică, social-democrații pe Adi Gheorghiță Jecalo, Bogdan Loghin, Andrei Mandiuc, Maria Mehedin și Angelica Lenuța Mocrei, PP-DD pe Viorel Moloce, iar UNPR pe Bogdan Adrian Nicolau.În funcția de viceprimar a fost ales social-democratul Bogdan Loghin, el urmând să preia atribuțiile de primar. Mai multeactivități ale Primăriei Rădăuți au fost blocate din luna martie a acestui an, având în vedere că vechiul Consiliu Local a fost dizolvat, iar primarul Aurel Olărean a fost suspendat din funcție.



Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului