Liderul tinerilor social democrați suceveni, Cătălin Nechifor, a fost ales, la sfârșitul săptămânii trecute, în funcția de vicepreședinte la nivel național al TSD. Conferința Națională de Alegeri a TSD a avut loc sâmbătă, 18 noiembrie a.c., la București, prilej cu care tinerii social democrați și-au ales un nou președinte, în persoana deputatului din Bacău, Nicolae Bănicioiu. Practic, TSD Suceava a reușit să-și păstreze astfel un loc în conducerea centrală a organizației de tineret a PSD, având în vedere că Nechifor a deținut această funcție și în ultimul mandat. „A fost un congres model, care poate fi copiat de toate organizațiile de tineret. A fost și competiție și candidați competenți, un vot democratic, și sper că a fost aleasă cea mai bună echipă pentru a conduce mai departe TSD, după perioada Victor Ponta”, a declarat Cătălin Nechifor. El a mai adăugat că în urma alegerilor, tinerii social democrați au reușit să mai obțină 8 locuri în Consiliul Național al TSD. „Urmează acum probabil ultima etapă importantă din viața PSD, și anume Congresul Național din data de 10 decembrie a.c., când vom alege și liderul seniorilor. Noi, tinerii, vom merge pe varianta cea mai bună pentru PSD, pentru că ne dorim o echipă puternică, capabilă să convingă electoratul din România că noi suntem cea mai bună alternativă la actuala guvernare”, a mai declarat Nechifor.





