Am văzut că un american s-a căsătorit cu aleasa inimii sale. Foarte frumos, căci familia este baza societății ! N-a constituit o piedică faptul că ea era nu o femeie propriu-zisă, normală, ci un manechin gonflabil, de plastic și cauciuc. Se mai preciza în știrea respectivă că cei doi s-au cunoscut într-un sex-shop din orașul Los Angeles, unde ea stătea – cuminte și apetisantă – pe raft.
Se pare că a fost vorba despre ceea ce numim dragoste la prima vedere. Ea, mai sfioasă din fire, i-a dăruit mâna, dar n-a declarat nimic pentru publicul larg. Însă el a afirmat cu putere că a întâlnit femeia ideală, partenera sublimă de viață, sufletul lui pereche, căutat îndelung, fără speranță la un moment dat.
Eu nu prea pot să-mi dau cu părerea, că nu dețin nici măcar o cât de cât decentă experiență necesară în domeniu. Dar, dacă e să dau crezare bărbaților trecuți printr-o viață marcată de borne femeiești dese, s-ar putea ca americanul să aibă mai multă dreptate chiar decât crede el însuși.
S-ar putea ca fericitul mire să fie, nu numai probabil, cel mai deștept bărbat de pe întinderea pământului și din restul sistemului nostru planetar. Dar e posibil să fi deschis și un drum tentant pentru restul. Un drum demn de urmat nu numai de bărbați, ci și de femei. Că și ele, săracele, se pot căsători cu niște vibratoare șarmante, terminate sau nu prin niște bărbați gonflabili, cu mușchi apetisanți, din plastic.
Poate că ăsta e viitorul. Femei și bărbați de plastic, copii rezultați, din plastic și ei. Ce bine ar arăta un parlament cu deputați și senatori artificiali. Ce puțin ar costa ei, față de ăștia în carne și oase, care tot artificiali sunt, deși nu recunosc. Ca să nu mai vorbim că eficiența lor ar fi, cu siguranță, mult, mult mai mare.
Apropo de politicienii manechine. Un partid, la fel de tâmpit ca toate din România, l-a trecut pe bătăușul Cătălin Moroșanu pe lista consilierilor locali, la alegerile care bat la ușă.
Doamne, ce țară!
