Cătălin Miron, candidatul PNL pentru funcția de primar în Rădăuți, a mărturisit că se simte vinovat și el pentru exodul tinerilor de valoare din această zonă a țării. În opinia lui Cătălin Miron, tot mai mulți tineri dintre cei cu care a discutat, dar și dintre cei care transmit mesaje pe diverse căi de comunicare, au un sentiment de inutilitate socială, iar acesta este unul din motivele pentru care aleg să plece către alte zări.
„Oare cât este vina lor și cât este vina noastră că se întâmplă acest lucru? Ce s-a făcut în Rădăuți în ultimii 10 sau chiar 20 de ani pentru tineri? Nu s-a făcut nimic. Tinerii, în general, nu merg la vot și atunci pragmatismul rece al celor care au stăpânit practic acest oraș nu i-a mai luat în calcul. Au gândit și creat un sistem care funcționează de 25 de ani doar în favoarea lor. Nu le pasă de tineri, de necazurile lor, de speranțele lor. Nu cred că s-a gândit cineva din cei care au condus orașul că tinerii au nevoie de locuri de muncă și că și ei pot face ceva pentru crearea acestor locuri de muncă”, sună rechizitoriul lui Cătălin Miron la adresa celor care au condus Rădăuțiul în ultimii ani, dar au ignorat voit nevoile legitime ale unei întregi categorii.
Pentru a elimina aceste discrepanțe, candidatul PNL pentru funcția de primar în Rădăuți vine cu un proiect ambițios, în care tinerii trebuie să joace un rol important în dezvoltarea orașului.
„În proiectul meu pentru Rădăuți este și construirea unui complex sportiv care să cuprindă un nou stadion de minim cinci mii de locuri, o sală de sport polivalentă, un bazin de înot, terenuri de sport multifuncționale. Ei, cei care au condus orașul, spun că acest lucru nu este posibil. Da, într-adevăr, ei nu pot, pentru că hoții nu știu să construiască. Hoții știu doar să fure. Ei, în 25 de ani, au «reușit» doar să dea cu var Casa de Cultură. Dar o mână de oameni a construit în Rădăuți 1.500 de apartamente. Eu vreau să fac echipă cu acești tineri. Nu vreau să fac echipă cu văruitorii Casei de Cultură. Nu vreau să fac echipă cu cei care-i alungă pe tineri din oraș. Neputința lor a distrus orașul, dar cu toate acestea ei mai vor Cooperativa politică funcțională, care să poată fi folosită doar în interes propriu”, a conchis Cătălin Miron.