Candidat surpriză

Cătălin Miron, cel mai vehiculat nume din PNL pentru funcția de primar în Rădăuți

Cătălin Miron nu a infirmat o eventuală candidatură pentru funcția de primar al municipiului Rădăuți
Cătălin Miron nu a infirmat o eventuală candidatură pentru funcția de primar al municipiului Rădăuți

Cătălin Miron este cel mai vehiculat nume în rândul liberalilor pentru a fi desemnat candidat la funcția de primar al municipiului Rădăuți. Chiar dacă este membru PNL de numai trei săptămâni, Miron a reușit să coaguleze în jurul său cei mai importanți factori de decizie, nu doar la nivel județean, ci și la nivel central.
Dovadă în acest sens este numirea sa în funcția de membru al Biroului Permanent Județean al PNL Suceava, structură din care fac parte foarte puțini rădăuțeni.
De altfel, Cătălin Miron se înscrie în tiparul de candidat descris de cei doi copreședinți ai PNL, care la finele lunii august au fost prezenți la Suceava, ocazie cu care s-au trasat liniile principale pentru alegerile locale de anul viitor.
„Sunt 64 de localități din Suceava unde PNL nu are primar și acolo trebuie să-i găsim pe cei mai buni. Trebuie să câștigăm cu bărbați adevărați, care nu mint și care nu trădează, așa că mare grijă cum ne desemnăm candidații. Sunt unii care au pierdut alegerile și acum se doresc din nou candidați. Noi nu mai putem merge cu acești oameni, nu mai putem miza pe cei care au pierdut”, a menționat Vasile Blaga, copreședintele PNL, cu ocazia întâlnirii pe care a avut-o cu membrii și susținătorii din Suceava la finalul lunii august.
Potrivit actualului trend, există toate șansele ca o administrație locală liberală la Rădăuți să poată colabora cu o administrație județeană de aceeași culoare, la fel cum se poate întâmpla și la nivel central. Pentru Rădăuți ar putea fi un punct de cotitură important, existând perspective reale de dezvoltare, mai ales după acești trei ani și jumătate în care orașul a fost practic blocat și s-a adâncit într-o criză fără precedent.
În ceea ce-l privește pe Cătălin Miron, acesta a fost executor judecătoresc începând cu anul 1994, iar în toată această perioadă s-a caracterizat prin echilibru și discreție, fără a fi implicat în conflicte, în ciuda meseriei pe care a practicat-o. În vârstă de 42 de ani, Cătălin Miron nu a mai cochetat cu politica și face parte din noul val, având relații foarte apropiate cu oamenii cu greutate din PNL, inclusiv din rândul potențialilor viitori miniștri.
Contactat telefonic, Cătălin Miron nu a infirmat o eventuală candidatură pentru funcția de primar al municipiului Rădăuți.

Recomandări

Primăria Vicovu de Sus va construi un ambulatoriu modern, de peste 4 milioane de euro, printr-un parteneriat cu Spitalul Municipal Rădăuți

În orașul Vicovu de Sus se va construi un ambulatoriu modern printr-un parteneriat cu Spitalul Municipal Rădăuți
În orașul Vicovu de Sus se va construi un ambulatoriu modern printr-un parteneriat cu Spitalul Municipal Rădăuți

Primăria Rădăuți are investiții de peste 720.000 de lei în modernizarea Spitalului Municipal „Sf. Doctori Cosma și Damian”

Elevii din rural parcurg în medie 13,7 km pentru a ajunge la liceu, de 3,4 ori mai mult decât cei de la orașe

Cărțile nominalizate pentru Marele Premiu al Festivalului Concurs Național de Poezie „Nicolae Labiș”, ediția a 57-a

Cărțile nominalizate pentru Marele Premiu al Festivalului Concurs Național de Poezie, „Nicolae Labiș”, ediția a 57-a
Cărțile nominalizate pentru Marele Premiu al Festivalului Concurs Național de Poezie, „Nicolae Labiș”, ediția a 57-a

Șoldan s-a ținut de promisiune și l-a ajutat pe primarul din Horodnic de Sus să finalizeze noul sens giratoriu de pe DN 17A între Rădăuți și Marginea