O nuvelă a scriitorului și jurnalistului Cătălin Mihuleac, colaborator al Monitorului de Suceava, va reprezenta România într-o antologie a literaturii din fostele țări comuniste, care va fi publicată în vară de o cunoscută editură franceză.
Nuvela “Clara de Cotnari”, aleasă de editorii francezi, face parte din cel mai recent volum de proză publicat de Cătălin Mihuleac – “Zece povestiri multilateral dezvoltate”, apărut în 2010 la Editura Cartea Romanească.
Aceasta a fost atât de mult apreciată încât autorul a fost invitat la Paris, pentru o lectură publică, premergătoare apariției antologiei.
Seara de lectură va avea loc în data de 24 martie, la sediul Ambasadei Republicii Cehe din Paris, aceasta făcând parte dintr-un colocviu internațional – Literatura Europei Centrale – Orientale – Balcanice pe ruinele comunismului, organizată de Universitatea Sorbona.
În ciuda faptului că autorul nuvelei va reprezenta România la acest eveniment cultural organizat de una din cele mai prestigioase universități din Europa, Institutul Cultural Român i-a refuzat orice sprijin financiar pentru deplasarea în Franța, acesta fiind nevoit să își caute sponsori pentru a plăti biletul de avion.