Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a preluat, începând de ieri, conducerea Organizației PSD din acest municipiu. Conferința municipală de alegeri din cadrul PSD Fălticeni a avut loc ieri, în prezența a 271 de delegați din partea organizațiilor locale. La alegeri a participat și fostul președinte al Organizației PSD din Fălticeni, senatorul Ioan Stan, cel care în momentul de față este liderul interimar al filialelor județene ale acestei formațiuni politice. În urma alegerilor, funcția de președinte al PSD Fălticeni a fost câștigată, cu unanimitate de voturi, de primarul Cătălin Coman, în timp ce în funcția de prim-vicepreședinte a fost ales deputatul Alexandru Rădulescu. Alături de aceștia au mai fost aleși șapte vicepreședinți. În total, noul Birou Municipal al PSD Fălticeni are 63 de persoane. După câștigarea alegerilor de către Cătălin Coman, fostul președinte al organizației fălticenene, senatorul Ioan Stan, i-a urat acestuia să aibă succes în această funcție, dând asigurări că va fi întotdeauna alături de Organizația PSD Fălticeni.
La rândul său, Cătălin Coman a ținut să le mulțumească celor care i-au acordat votul, precizând că ținta filialei pe care o conduce pentru viitoarele alegeri locale este câștigarea postului de primar al municipiului Fălticeni și a peste 15 mandate de consilier local, din totalul de 19.
Cătălin Coman a spus că pentru viitor își propune să continue proiectele importante pentru Fălticeni, făcând referire în special la finalizarea Spitalului Municipal. El s-a declarat mulțumit de modul în care se realizează lucrările la această investiție, subliniind că l-a bucurat faptul că în ziua în care a fost ales președinte al PSD Suceava, pe șantierul de la spital au lucrat 127 de oameni, un număr record de muncitori într-o singură zi. „A fost o coincidență fericită și sunt convins că vom reuși să finalizăm acest spital”, a spus Cătălin Coman. El a adăugat că pe lista sa de priorități se află și proiectele de infrastructură, dar și cele pentru modernizarea unităților școlare, finanțate atât din fonduri europene, cât și prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Cătălin Coman a fost ales pentru prima dată în funcția de președinte al PSD Fălticeni, el fiind la al doilea mandat de primar al acestui municipiu.