Cătălin Avramescu, propus ambasador în Finlanda și Estonia, anunță Corlățean



Președintele Comisiei de politică externă din Senat, Titus Corlățean, a acuzat, luni, Ministerul Afacerilor Externe că face propuneri politice pentru ambasadele vacante, una dintre acestea fiind consilierul de stat la Președinție Cătălin Avramescu.
Corlățean a afirmat că actuala guvernare face numiri politice pentru cele 17 ambasade care încă nu au șefi de misiuni acreditați în țările respective.
El a acuzat că MAE a trimis Comisiei de politică externă lista cu cei 17 ambasadori propuși pentru ambasadele vacante, multe dintre nominalizări fiind „politice”.
Corlățean i-a solicitat ministrului Teodor Baconschi retragerea propunerii lui Cătălin Avramescu, consilier de stat la Administrația prezidențială, pentru postul de ambasador din Finlanda și Estonia.
„Va ieși mare scandal la comisie dacă ministerul nu îl retrage pe Avramescu. Nu poți să trimiți la ambasade prietenii tăi, consilierii prezidențiali, doar ca să satisfaci o clientelă politică”, a afirmat el.
Cătălin Avramescu este consilier de stat la Cancelaria prezidențială, de la începutul anului 2008.