Galeria de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava s-a transformat în „scenă” pentru un „Spectacol cu marionete”. Acesta este genericul sub care un tînăr „păpușar”, Cătălin Alexandru Chifan, care-și „regizează” scenetele pictîndu-le pe pînză, ne invită la un spectacol tăcut, cu gestica încremenită, în care vorba a fost înlocuită prin culoare.
– Un univers construit din stereotipuri liniștitoare
Cătălin Alexandru Chifan, despre care criticul de artă ieșean Valentin Ciucă spunea, la o manifestare expozițională anterioară, că-și construiește parcursul profesional „pe fondul unui talent nativ și al unei bune gene artistice”, ne reintroduce în universul său spectacular în care înscenează cu ingeniozitate, uzînd de o „recuzită” prin care, așa cum a subliniat la vernisaj prof. univ. dr. Liviu Suhar (cel cu care și-a făcut „ucenicia” artistică universitară), face o seamă de „reverențe în fața maeștrilor picturii universale, fără a îngenunchea umil prin replici și copii interpretate stupid”, un fabulos meta-spectacol. Și pentru că personajele și scenele sale sînt plăsmuite dintr-o materie care prinde viață doar în prezența lui, aidoma marionetelor, dar „mînuite” prin „firele” unei imaginații onirice, Cătălin Alexandru Chifan își conturează un profil de dibaci păpușar, care și-a însușit probabil ideea unui apreciat regizor (Andrei Șerban) care spunea că „teatrul nu trebuie să fie la fel de mocirlos ca viața”. Marioneta, „o umbră pe care o reînvii povestindu-i tot ce a făcut și, pe încetul, din amintire devine prezență”, cum o definea poetul și dramaturgul Paul Claudel, devine în plastica lui Cătălin Alexandru Chifan personaj al unui univers construit din stereotipuri liniștitoare. Lumea creată de acest tînăr care (fac din nou apel la vorbele lui Valentin Ciucă) „este un produs al școlii ieșene, prin excelență o școală a culorii”, se definește printr-o cromatică ardentă, o combustie care însă nu-și consumă materia, ci o retransformă și-o folosește viguros la construcția „castelului” său interior.
– Și marionetele pot trăi în vîrtejul pasiunii
Și pentru că maestrul Liviu Suhar și-a început expozeul de prezentare (intitulat „O călătorie în țara lui Gulliver”) al fostului său student amintind de cuvintele lui Hans Sedlmayer, care spunea că „în epoca modernă pictura este arta cea mai lipsită de frîu”, vom aprecia creația lui Cătălin Alexandru Chifan fără să ne împiedicăm de bariera prejudecăților, acceptînd faptul că „rămîne încă tributar unui entuziasm specific vîrstei” (are doar 25 de ani și, așa cum sublinia profesorul său, „încă nu s-a desprins cu totul de lumea poveștilor din copilărie și ale reveriilor poetice din adolescență”) și, întorcîndu-ne către propria noastră junețe, ne vom aminti că în locul unui limbaj „apretat” preferam libertatea de expresie. Lucrările lui Cătălin Alexandru Chifan, proiecții din paradisul său interior, ne antrenează spectacular într-un act care devine osmotic și ne invită într-o lume de erupție a imaginarului, în care și marionetele pot trăi în vîrtejul pasiunii.
