Stiliștii și unii creștini și preoți din Republica Moldova afiliați Moscovei caută să ne convingă de faptul că au o credință „mai adevărată” decât a noastră, aducând în discuție argumentul „marii Rusii ortodoxe”, care ar face din noi, cei care am schimbat calendarul ca să îndreptăm eroarea care s-a acumulat în decursul vremii, o eroare pur matematică, o minoritate în comparație cu ortodocșii care nu au modificat calendarul. Dar, dragilor, Rusia mai e ortodoxă doar cu numele. Între cele o sută cincizeci de milioane de locuitori ai Rusiei doar 7% mai sunt credincioși practicanți, iar o parte dintre aceștia nu sunt creștini. Ca să înțelegeți exact: oricât e Rusia de mare, în ea sunt de două ori mai puțini creștini practicanți decât în Polonia, unde jumătate dintre locuitori merg săptămânal la biserică. Adică, potrivit sondajelor, sunt aproximativ zece milioane de creștini practicanți în Rusia și aproximativ douăzeci de milioane în Polonia.
În contextul acestei discuții ar merita să ne întrebăm și de ce e Polonia singurul stat european care nu a fost lovit de criză. Oare nu e asta o răsplată pentru credința și rugăciunile oamenilor de acolo și pentru cele două-trei ore pe care le petrec săptămânal la biserică?
Așadar, e frumos să lăudăm ortodoxia pe stil vechi, dar înainte să o facem trebuie să știm că, deși sunt de patru ori mai mulți ortodocși botezați în biserici care țin „stilul vechi”, probabil că sunt la fel de mulți practicanți în bisericile care țin „stilul nou”. Asta dacă în Ucraina situația nu diferă mult de cea din Rusia (și s-ar putea să nu difere, pentru că și acolo au fost aceleași condiții „socio-istorice”). Pentru că la greci, la bulgari și la noi încă mai sunt procente semnificative din populație, de ordinul unui sfert din întreg, care se duc săptămânal la biserică.
Așadar, numărul de ortodocși practicanți români, bulgari, greci georgieni și ciprioți, ar putea fi la fel de mare decât numărul de ortodocși practicanți ruși, ucraineni, basarabeni, armeni și sârbi.
Poate că se vor găsi oameni care să caute un nod în papura celor spuse de mine și să-mi reproșeze că nu fac distincția între Rusia europeană și Rusia asiatică. Dar să fim serioși: câți oameni trăiesc în Siberia?
Din păcate, după 70 de ani de comunism, Rusia a ajuns oaia neagră a ortodoxiei. Iar în viitorul apropiat lucrurile se pot schimba doar printr-o minune de la Dumnezeu, pentru că odată aleasă „calea cea largă”, a plăcerilor lumești, greu se mai rup oamenii din ea. Iar dacă nu ai șansa măcar a unui bunic care să fie creștin practicant, chiar în fața unor necazuri care te împing spre Dumnezeu, cine știe ce cale alegi…
Rusia nu mai e ortodoxă. Suntem, pe o axă a credinței încă pâlpâitoare care brăzdează Europa din sudul Italiei și al Greciei până în nordul Poloniei, între două prăpăstii de necredință. Misionarii pe care i-au trimis bisericile creștine în Asia, Africa sau Oceania ar trebui să se întoarcă acasă. (de Marius Ianuș)
