Câtă băutură? Și când?

În principiu, sportul și alcoolul sunt chestiuni incompatibile. Există totuși situații în care sportivul este cumva chiar obligat să consume băutură, de exemplu la festivitatea de premiere de după cursele de Formula 1, când șampania aia în doze enorme este nu doar turnată pe capul participanților la ceremonie, ci ajunge și acolo unde trebuie să ajungă orice băutură. De asemenea, la efectuarea controalelor antidoping, până la recoltarea probelor de urină, sportivii cică beau bere câtă e nevoie, adesea, din cauza deshidratării, cantitatea fiind de-a dreptul impresionantă și ducând frecvent la stări avansate de ebrietate. Dincolo de aceste situații pe care toată lumea le consideră normale, mai sunt și altele în care sportivii (unii chiar excepționali) reușesc veritabile performanțe, doborând recorduri greu de imaginat chiar în lumea bețivilor de meserie. Istoria sportului e plină de nume celebre în egală măsură în arene și în cârciumi, fotbalul deținând și aici supremația. Fotbaliști enormi, unii chiar campioni mondiali, au sfârșit groaznic, de regulă din cauza cirozei hepatice, după ani întregi de chinuri și după repetate dezalcoolizări eșuate. Exemplul standard este brazilianul Garrincha, dublu campion mondial, considerat fotbalistul cu cel mai spectaculos dribling din istoria fotbalului, decedat la numai 50 de ani, după ce se zice că ar fi băut câteva cisterne de tărie de-a lungul vieții. La noi, printre cei care au fost și fotbaliști de excepție, și băutori de competiție, e suficient să-i amintim pe Dobrin, Dumitrache ori Rică Răducanu, ca să înțelegeți că incompatibilitatea despre care vorbeam la început e totuși relativă. Important cu adevărat este să știi când și mai ales cât poți bea fără a-ți pune în pericol, de la caz la caz, reputația, cariera, viața. Iar când ești deja celebru ca sportiv, parcă și lumea e mai tolerantă, dovezile (încă) vii fiind Tamaș și Săpunaru. Ieri, la știrile tv, am aflat că 4 flăcăi din lotul național de tineret s-au îmbătat mangă în avion și au făcut scandal până la aterizarea la Madrid. Măsurile disciplinare s-au luat imediat. Oare de ce? Nu era mai normal să fie pedepsiții șefii delegației? Iar ăstora mici să li se explice, pe înțelesul lor, că trebuie să știe cât pot duce, în ce situații, dar mai ales că întâi trebuie să ajungă celebri ca fotbaliști, nu ca bețivi.