Cât trebuie să postim înainte de a ne împărtăși?



Cât trebuie să postim înainte de a ne împărtăși?
Cât trebuie să postim înainte de a ne împărtăși?

Părintele Arhimandrit Vasilios Bacoianis din Grecia este unul dintre cei mai prolifici autori ortodocși contemporani, având numeroase lucrări traduse în limba română. Personal, de cărți precum „Taine și descoperiri în Evangheliile duminicilor” sau „Duhovnicul și spovedania” m-am folosit foarte mult.
Zilele trecute, la îndemnul unui prieten, am citit volumul „Postim pentru Hristos” (Editura de Suflet/ Editura Tabor, București, 2018). Am găsit extrem de multe lucruri ziditoare și m-a bucurat accentul pe care-l pune pe o anumită asprime a postului, pe faptul că el înseamnă să flămânzim „de dragul Mântuitorului Iisus” (op. cit., p. 37). A te îmbuiba cu fasole și cartofi nu înseamnă că postești. Dacă nu putem ajuna (adică a ne opri total de la mâncare și apă pentru un timp), atunci măcar să ne ridicăm de la masă înainte de limita sațiului. Așa poți atrage mai lesne harul Domnului și poți lupta cu patima lăcomiei.
Volumul la care fac referire are însă și unele zone cel puțin obscure. Spre exemplu, Părintele Vasilios afirmă: „Nu era permis, de asemenea, în timpul Postului Mare, să se meargă la băile publice să se spele, pe atunci neavând băi în casele lor. «M-am umplut de râie și nu mai rezist să stau nespălat», se plângeau creștinii Sfântului Ioan Gură de Aur. Iar Sfântul tăcea. Așa înțelegeau că Sfântul și Marele Post era o cruce zilnică, o Golgotă care ducea la înviere – lucruri de neînțeles pentru vremea noastră” (op. cit., p. 121). După care autorul nu mai comentează nimic. Înțeleg prea bine ideea că nevoința postului poate îmbrăca multe forme. Dar un astfel de pasaj lasă a se înțelege că a nu te spăla este o virtute în sine. Da, sunt mulți nevoitori care nu se spală cu anii, cum făceau și Părinții pustiei (asta nu înseamnă și că trupul lor duhnește). Dar nu poți recomanda asta ca nevoință unor mireni din zilele noastre. Măcar de și-ar dezlipi privirea de pe ecranele telefoanelor și ale televizoarelor – Iată un canon mai adecvat.
Un alt pasaj care ridică semne de întrebare este următorul: „Argumentul că în Biserica primară se împărtășeau zilnic fără post este pe deplin nefondat și iată de ce: Toți cei ce erau curați de păcate se împărtășeau o dată pe săptămână, duminica dimineața. Alții erau îndepărtați de Biserică, rămânând neîmpărtășiți” (op. cit., p. 66). Printr-o notă de subsol Părintele Vasilios trimite, ca să-și întărească spusele, la Faptele Apostolilor 20, 7; 20, 11, respectiv la I Corinteni 11, 20 și 16, 2. Cercetând aceste trimiteri, vedem că acolo se vorbește despre un moment de împărtășire într-o zi de duminică (dar nu se precizează că în alte zile nu s-ar fi împărtășit primii creștini), respectiv despre strângerea de ajutoare în „ziua întâi a săptămânii” (adică duminica). Dimpotrivă, găsim în Sfânta Scriptură limpede mărturia că cei se botezaseră după Pogorârea Sfântului Duh, „în fiecare zi stăruiau într-un cuget în templu și, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie și întru curăția inimii” (Faptele Apostolilor 2, 46). Nu doar o dată pe săptămână, ci „în fiecare zi”! Că acest lucru nu se mai întâmplă și în zilele noastre, asta este altă discuție.
Importanța postului și respectarea lui astăzi
Dar cel mai dureros mi s-a părut faptul că invocă „hotărârea Sinodului panortodox din Creta 2016” cu privire la cum să se pregătească cel ce urmează a se cumineca cu Sfintele Taine, pe care o citează și greșit, și scoasă din context, astfel: „Înaintea dumnezeieștii împărtășiri să se țină post de trei sau mai multe zile, în funcție de evlavia credincioșilor” (op. cit., p. 66). La o simplă verificare pe internet, pe basilica.ro putem citi că documentul „Importanța postului și respectarea lui astăzi” la care se face referire, precizează la punctul 9, următoarele: „Postirea pentru trei sau mai multe zile înainte de Sfânta Împărtășanie este lăsată la evlavia credincioșilor, conform cuvintelor Sfântului Nicodim Aghioritul: «Deși nu se rânduiește postul înaintea Împărtășirii de dumnezeieștile canoane; cei ce pot posti mai înainte de aceasta și o săptămână întreagă bine fac» (Comentariu la canonul 13 al Sinodului VI Ecumenic, Pidalion, 191). Însă, mulțimea credincioșilor Bisericii trebuie să respecte sfintele posturi și abținerea de la mâncare începând cu miezul nopții pentru a se apropia de Sfânta Împărtășanie, care este expresia prin excelență a ființei Bisericii”. Sesizați diferența? Părintele Arhimandrit Vasilios Bacoianis interpretează că ar fi obligatoriu postul „de trei sau mai multe zile”, pe când acest lucru este lăsat „la evlavia credincincioșilor”, neexistând ca obligativitate decât respectarea posturilor așa cum sunt ele trecute în calendarul bisericesc, respectiv „abținerea de la mâncare începând cu miezul nopții”.
Dacă ar fi obligatoriu un post de minim trei zile, acest lucru ar trebui să se aplice în primul rând clericilor, care nu pot încălca o eventuală rânduială statornicită laicilor. Canonul 5 Cartagina precizează limpede: „ceea ce este de imputat cu atât mai vârtos se cuvine a se osândi la clerici”. Or, chiar Părintele Vasilios afirmă la finalul cărții sale că „Tipicul Bisericii îl obligă pe preot să se înfrâneze înaintea Liturghiei de cu seara, de la toate” (op. cit., p. 140). Să sperăm că este doar o scăpare, o insuficientă abordare a subiectului, iar nu încă una dintre nefericitele ridicări ale principiul „dublului standard” sau al „dublei măsuri” la rang de lege în viața duhovnicească. Nu putem cere credincioșilor să împlinească spre a se împărtăși mai multe decât împlinim noi ca slujitori ai sfintelor altare. Dimpotrivă, nevoința noastră trebuie să fie mai mare.
Așadar, cât trebuie să postim înainte de a ne împărtăși? În primul rând, e clar că sunt obligatorii toate posturile rânduite de Biserică. Excepție fac persoanele care pot primi dezlegare de la duhovnic când, spre exemplu, starea de sănătate nu le permite a ține (tot) post(ul). Apoi, depinde foarte mult și de frecvența cu care credinciosul se apropie de Sfintele Taine. Dacă vine cineva care nu s-a spovedit de ani de zile, chiar dacă ne aflăm în afara postului, i se poate rândui canon a posti și 40 de zile, nu doar o săptămână. Dar în toate, având drept repere sfintele canoane, duhovnicul este cel care decide cât trebuie să postească omul. Personal, nu cred că ne este de folos a ne împărtăși (în primul rând clericii) fără nici un fel de nevoință. Dacă în afara perioadelor de post mănânci sâmbătă seara carne până cu 10 minute înainte de miezul nopții iar a doua zi te împărtășești, formal împlinind cele rânduite, ce folos duhovnicesc poți avea? Un pic de osteneală, de flămânzire cum zice Părintele Vasilios Bacoianis, mi se pare absolut de dorit pentru ca împărtășirea să ne fie spre iertare de păcate și spre sfințire. De aceea, eu insist ca în preziua împărtășirii omul să nu cineze – cam după ora vecerniei să nu mai mănânce nimic, nici măcar alimente vegetale. Numai flămânzind puțin trupește putem constata ce foame mare de Dumnezeu avem!
(Pr. Constantin Sturzu, sursa: Doxologia.ro)



Recomandări

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău a călătorit pentru a doua oară prin Câmpulung Moldovenesc

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău a călătorit pentru a doua oară prin Câmpulung Moldovenesc
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău a călătorit pentru a doua oară prin Câmpulung Moldovenesc

„Cu Hristos pe cărările vacanței” – Tabăra de vară din Vama, o sărbătoare a bucuriei, credinței și educației

„Cu Hristos pe cărările vacanței” – Tabăra de vară din Vama, o sărbătoare a bucuriei, credinței și educației
„Cu Hristos pe cărările vacanței” – Tabăra de vară din Vama, o sărbătoare a bucuriei, credinței și educației