Cât iad poate încăpea în cei înstrăinați de Dumnezeu?

În vremea aceea, trecând Iisus dincolo, în ținutul Gadarenilor, L-au întâmpinat doi demonizați care ieșeau din morminte, atât de cumpliți, încât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea. Și, iată, au început să strige și să zică: Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești? Departe de ei era o turmă mare de porci, păscând. Iar demonii Îl rugau, zicând: Dacă ne scoți afară, lasă-ne să intrăm în turma de porci. Atunci El le-a zis: Duceți-vă! Iar ei, ieșind, s-au dus în turma de porci. Și îndată toată turma s-a aruncat de pe țărm în mare și a pierit în apă. Iar păzitorii au fugit și, ducându-se în cetate, au spus toate cele întâmplate cu demonizații. Și, iată, toată cetatea a ieșit în întâmpinarea lui Iisus și, văzându-L, L-au rugat să plece din hotarele lor. Iar Iisus, intrând în corabie, a trecut marea și a venit în cetatea Sa. (Matei 8, 28-34; 9, 1)
Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei
Pericopa evanghelică a Duminicii a 5-a după Rusalii ne prezintă spre meditație minunea vindecării, de către Iisus, a doi demonizați din ținutul Gadarenilor. Evanghelia după Matei ne prezintă mai sumar acest eveniment decât parabolele de la Sfinții Luca și Marcu. Ultimii doi evangheliști vorbesc despre un demonizat. Vom rămâne la varianta mateiană, nu pentru că doi este pluralul, și că singularul nu ar fi concludent, ci pentru a fi mai ușor de perceput rolul dramatic și negativ al demonilor asupra omului și chiar a întregii creații. Sfântul Matei menționează că erau de temut pentru trecători „întrucât nimeni nu putea să treacă pe calea aceea” și locul lor de sălășluire erau mormintele. Apropiindu-se Iisus de locul acela, diavolii care-I stăpâneau pe oameni se revoltă: „Ce ai cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme ca să ne chinuiești?” Diavolii nu suportă prezența lui Iisus, dar Îl recunosc ca Fiu al lui Dumnezeu, lucru pe care mai-marii cărturarilor și ai fariseilor îl contestau. Acest verset e sugestiv pentru ceea ce vrea să ne spună Evanghelia de astăzi prin chiar glasul diavolului, anume incompatibilitatea și antagonismul dintre Împărăția lui Dumnezeu, care este împărăția existenței, a ființei, a legii, a vieții și bunătății, și împărăția diavolului care este împărăția neființei, a minciunii, a fărădelegii, a vicleniei, a uciderii și a morții. În altă parte în Evanghelie, Mântuitorul Iisus Hristos exprimă mai clar acest lucru spunând că: „Vine stăpânitorul acestei lumi și nimic din Mine nu este întru El”.
Hristos vrea îndumnezeirea omului, diavolul înstrăinarea lui de viață
Această minune ne lămurește câte ceva din taina sălășluirii, nu a diavolului în firea omenească, așa cum ar lăsa impresia la prima vedere această minune, ci a dumnezeirii, a firii dumnezeiești a Mântuitorului Iisus Hristos în templul trupului omenesc. Dacă cei doi demonizați, din cauza păcatelor și puterii pe care diavolul o avea asupra lor, se făcuseră sălașuri ale legiunilor de demoni, Mântuitorul Iisus Hristos vine și curăță pe acești oameni și transformă trupurile și sufletele lor în sălașe ale prezenței Sale în ei prin credință.
Iată, așadar, doar două aspecte din mulțimea celor multe ale bogăției de învățătură ce se ascunde în minunea din Evanghelia de azi, iar această bogăție e cu atât mai importantă cu cât este de foarte mare actualitate în aceste timpuri de revoluție tehnologică și informațională care vor să instaureze, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, paradigma omului „tehnologizat” total, prin mixarea, unirea sau alipirea la trupul și sufletul sau psihicul omenesc a unor alte mijloace tehnologice (informatice, electronice sau bionice) care i-ar îmbunătăți viața. Deja a început în lume și e tot mai accesibilă omului de rând revoluția informatizării, a roboticii și cea a punerii tuturor lucrurilor în conexiune prin care, chipurile, s-ar îmbunătăți viața umană la un alt nivel. E ceea ce se cheamă în limbaj filosofic și științific – paradigma transumanistă, care devine tot mai actuală, în stadiul ei final țintind să îi ofere omului și mântuirea sa artificială, prin mijloace tehnologice, informatice. Pentru a înțelege cele ce se propun omenirii prin această nouă filosofie a vieții ce bate la ușă, vă invităm să meditați mai adânc asupra faptului că în demonizații din pericopa Evangheliei de astăzi se sălășluise o legiune de demoni, adică peste 6.000 de diavoli. Vă dați seama ce încărcătură, ce prezență și-n același timp ce taină ascundeau sufletele acestor demonizați! Ne punem întrebarea: unde și cum poate un om să înglobeze, să sălășluiască în sine atâta armată de ființe spirituale? Care este natura acestor ființe spirituale de pot să încapă în om, în așa de mare număr? Cum relaționează aceste duhuri cu funcțiile spirituale și sufletești ale acestor oameni? În Psalmi ne adresăm lui Dumnezeu și spunem: „Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri și pe slugile Tale pară de foc!”, iar prin aceasta Scriptura ne arată natura spirituală și energetică a îngerilor lui Dumnezeu. Poate fi înțeleasă această natură spiritual-energetică a îngerilor ca ceva similar naturii informațional-energetice a unui soft sau program prin care cercetătorii din domeniul inteligenței artificiale imaginează că vor copia conștiința fiecărui om spre a-i dărui acestuia o existență imaterială, cibernetică cu posibilitatea de a se întrupa după voință în orice alt trup ar voi? După puterea noastră actuală de înțelegere, doar așa am putea imagina existența într-un singur om a 6.000 de alte entități inteligente. Oarecum, în mod similar existenței și funcționării autonome și haotice a mii de programe într-un singur sistem informatic sau computer. Vă puteți imagina cât de chinuiți erau acești demonizați nenorociți din Gadara? Imaginați-vă că propria dumneavoastră conștiință ar fi chinuită de prezența și lucrarea a alte 6.000 de conștiințe, care nu s-ar coordona nici între ele și nici cu propria conștiință, voință și simțire a trupului și sufletului-gazdă.
Într-un demonizat e o babilonie, o învălmășire și confuzie chinuitoare de conștiințe ce posedă, domină, bruiază și distrug conștiința și viața bietului om ajuns posedat. Sufletul unui asemenea om se face peșteră de tâlhari, după o imagine folosită la un moment dat și de Mântuitorul cu referire la Casa sau Templul lui Dumnezeu plin de zarafii sau schimbătorii de bani. Sufletul și trupul omului constituie adevăratul templu al lui Dumnezeu pe care Iisus a venit să îl curețe și să îl resfințească.
„Diavolul răcnește căutând pe cine să înghită!”
Prin minunea vindecării acestor doi demonizați, nu ni se arată ceva spectacular și supranatural, ci mai ales faptul că Mântuitorul Iisus Hristos vine, de fapt, în lume ca să izbăvească și să curățească firea omenească de sub stăpânirea diavolilor. Prin tot ceea ce El face în scurta Sa petrecere printre oameni, restaurează omul și reorientează istoria spre eshaton, Se sălășluiește în om pentru ca el, așa cum fusese creat la început, să decidă și să acționeze liber cu cine își unește viața: cu Hristos spre îndumnezeire, sau cu diavolii spre înstrăinare de viață și chinuire.
Înțelegeți în această perspectivă importanța și delicatețea lui Hristos – Logosul dumnezeiesc al creației ca și conștiință ordonatoare a vieții fiecărui om! Comparați babilonia legiunii de diavoli din sufletul celor doi demonizați cu politețea lui Hristos, Care șade la ușă și bate așteptând ca omul să-i deschidă de bunăvoie și doar astfel Hristos să Își facă sălaș în sufletul omului împreună cu Tatăl și cu Duhul!
Noi Îl primim pe Hristos prin Taina Botezului, dar și prin invocarea numelui lui Iisus astfel încât trupul nostru și sufletul să devină sălaș și Templu al comuniunii Sfintei Treimi, un spațiu teofanic, locaș al manifestării slavei divine, ca omul să se arate în strălucirea slavei așa cum era Adam la începutul lumii când se spunea că era gol și nu se rușina.
Hristos nu a venit ca să îi chinuie pe demoni și pe diavoli, ci a venit să restaureze pe omul stăpânit de diavoli. Însă ființa lor chinuită de invidie și ură față de om îi face să urască lucrarea mântuitoare pentru om a Domnului Hristos. Alungați din sufletele acestor posedați, demonii cer să distrugă o turmă de porci. Ei continuă să facă rău, iar Mântuitorul îngăduie acest lucru, izbăvindu-i pe gadareni de o îndeletnicire necurată în acele vremuri, contrară Legii date prin Moise, creșterea porcilor.
Evanghelia de azi ne îndeamnă să ne întoarcem cu toată inima la Mântuitorul Iisus Hristos, să Îl primim în inimile noastre, în contextul în care, în lumea postmodernă care ne cuprinde tot mai mult, primim prin imagini și imaginație, prin seducțiile tehnologiilor sofisticate, tot mai multe informații care caută să ne formateze sufletele după scopuri mercantile și străine de Hristos. Dacă încă bietul om postmodern nu ajunge demonizat, totuși e tot mai slăbit și debilizat de mulțimea gândurilor și duhurilor deșarte și rătăcitoare ale civilizației postmoderne. „Diavolul răcnește căutând pe cine să înghită!”, vrând să îl înnebunească și să îl stăpânească silnic pe om, iar Hristos bate discret la ușile sufletelor noastre așteptând să Îi permitem să ne înnobileze viața cu prezența Sa sfântă și mântuitoare. La mijloc e voința noastră care trebuie să decidă cu Cine vrea să își unească viața! Să nu fim ca și gadarenii care L-au alungat pe Iisus pentru că diavolii din demonizați le-au omorât porcii, ci să Îl primim pe Hristos în inimile noastre!
(Pr. Prof. Dr. Aurel Pavel, Ziarul Lumina)