Ieri, în fața camerelor reunite ale Parlamentului, Partidul Social Democrat, prin vocea gravă a lui Cristian Diaconescu, vicepreședinte și purtător de cuvânt, și-a citit mult așteptata moțiune de cenzură. Ședința a început cu întârzierea cu care încep toate ședințele Parlamentului, ceea ce a consolidat dintru început bănuiala că evenimentul special nu e chiar un eveniment special, ci unul înregimentat în banalitatea activității curente. Scaunele goale din sală și căscaturile unor figuranți plictisiți au accentuat ideea că nu se întâmplă un cutremur. Oricum, Cristian Diaconescu și-a făcut datoria lecturând textul care, în mare măsură, este corect. Bâlbe în guvernare, miniștri infirmi la capitolul competență, faultarea primarilor PSD în teritoriu, acolo unde banii vin pe criterii politice. Povestea asta parcă am mai auzit-o și în vremea guvernării social-democrate. Din lista cu cadouri de Crăciun absentau, firește, din motive de căscăunzenie a secretarelor, primarii și localitățile de culoare liberală. Asta-i viața, asta-i politica pe malurile frumos curgătoare și urât mirositoare ale Dâmboviței. Un lucru n-am priceput în conținutul de aluat politic al moțiunii, alarmant intitulate, „1000 de zile de haos, sfârșitul guvernării de dreapta”. Au dispărut, ca printr-o prestidigitație de circ, din jobenul cu grenade și cartușe, cele îndreptate către pieptul miniștrilor PD, și ei parte componentă a Guvernului Tăriceanu în prima lui alcătuire. Îmi amintesc criticile social-democraților, severe și îndreptățite, la adresa ministrului Flutur, azi în minusculul partid înființat de Traian Băsescu pentru șubrezirea armiei liberale. Unde sunt ghiulelele cu gripa aviară, cu risipirea în van a fondurilor, cu omorârea sutelor de mii de orătănii din curți într-o acțiune, se pare, pe cât de dementă, pe atât de inutilă? Învățământul, cu toate tarele lui reale, numite și nenumite în moțiune, atârnă doar pe umerii ministrului liberal, uitând complet prestația dezastruoasă a faimosului Hărdău. De ce? Pentru că Hărdău e membru PD, iar democrații au fost săriți din fața tăișului de custură al moțiunii de cenzură. Vag, e pomenită doar Monica Macovei din primul guvern Tăriceanu pentru a aplica apoi, scatoalce vârtoase tânărului ieșean Chiuariu, liberal și el.
Moțiunea de cenzură a PSD, repet, în mare măsură îndreptățită, pare incompletă și vulnerabilă la capitolul credibilitate. Inamicii partidului domnului Geoană sunt identificați doar în tabăra firavă a liberalilor. Ei sunt incompetenți, ei sunt organizatori de doi lei, ei nu știu să utilizeze fondurile europene, ei și numai ei sunt hoți. Liberalii au nenorocit România, liberalii ne-au cărat, cu limuzinele lor luxoase pe marginea prăpastiei. Liberalii, în consecință, nu mai au ce căuta la guvernare.
Vorbele ar fi cele utilizate de obicei de opoziție în astfel de demersuri democratice, dacă în ele nu s-ar strecura, într-o calchiere perfectă, fraze și idei anti-liberale strigate zi de zi de câțiva ani de Traian Băsescu. Un confrate, mai bine documentat decât mine, îmi confirmă că operația de castrare a textului moțiunii de cezură a survenit după întâlnirea semi-oficială dintre Traian Băsescu și Mircea Geoană în dealul umbros al Cotrocenilor. De atunci, criticile social-democraților la adresa Partidului Democrat s-au subțiat până la a deveni invizibile.
Nu știu ce înțelegere s-a petrecut între cei doi. Politicienii și nu numai ei știu că președintele nu poate fi luat în serios într-o alinață sau înțelegere. Uită rapid, nu mai știe nimic a doua zi, se dă dispărut când ai nevoie de el. „Ești cel mai bun Petre” devine în curând „Ești un nemernic Petre”. Așa e politica adesea, așa e viața uneori.
