Cât de nemernic a fost Arghezi

Uitasem cât de nemernic a fost Tudor Arghezi! Pur și simplu, prins cu alte treburi, uitasem. Țineam minte numai talentul său literar extraordinar. Acum două zile, mi-am reamintit ticăloșia sa fenomenală, citind câteva scrisori prin intermediul cărora îl lingușea până peste limitele suportabilului pe Gheorghe Gheorghiu-Dej. Pe dictatorul Dej, pe ucigașul Dej, pe măcelarul Dej. Colegii de breaslă ai lui Arghezi mureau pe capete în pușcării, iar el îi ridica imn de slavă criminalului suprem al țării.
Iată cât de grețos începe o epistolă, datată 16 februarie 1964, înainte ca Arghezi să plece într-un turneu în străinătate: „Iubite tovarășe Dej, cu geamantanul burdușit de plecare, permiteți-i inimii, care vă este atât de necuprins datoare, să vă lase un bun rămas, dimpreună cu un discret oftat de început de nostalgie…”
Dacă rândurile acestea ar fi fost adresate de un june fetei de care era îndrăgostit până peste urechi, aș mai fi înțeles. Dar în momentul acela, Arghezi avea 84 de ani! Ce poate fi mai grețos!?
Urmarea scrisorii este în deplin acord cu începutul ei triumfal, pentru ca finalul să te lucreze direct la stomac: „Acordați-mi o permisiune: aceea de a săruta mâinile artistei Lica Gheorghiu, cu sentimentul că le-am sărutat pe ale marelui ei părinte.” Semnat: „Sunt al Dumneavoastră, Tudor Arghezi.”
Artista Lica Gheorghiu era o proastă, care profesa ca actriță, doar prin influența exercitată de taică-su. Fără un milimetru de înzestrare artistică. După ce Dej a binevoit să crape, s-a terminat și cu cariera ei profesională.
Rămâi cu o mare tristețe după ce citești așa ceva. Ce sacrilegiu! Să-ți dea Dumnezeu talent la scris cu tona, iar tu să ți-l folosești lingușind pe unul dintre cei mai mari criminali din istoria României! Și rețineți: scrisoarea discutată azi e doar o filă din dosarul atât de gros al lipsei de caracter de care a dat dovadă Arghezi.